Rapid își face echipă de titlu! Giuleștenii s-au înțeles cu alți trei jucători, după transferul lui Paul Iacob

Rapid Cristi Ganea Dumitru Cardoso marco dulca Superliga Adrian Mutu
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 04 Iunie 2022, 19:59
Data actualizarii: Sambata 04 Iunie 2022, 20:04

Rapid își întărește lotul pentru sezonul următor, în care va avea ca obiectiv calificarea în play-off. Paul Iacob a semnat deja cu gruparea din Giulești.

După fundașul de la Chindia, Rapidul lui Dan Șucu mai pregătește și alte transferuri răsunătoare, anunță playsport.ro

Cristi Ganea, internaționalul român cu opt selecții la echipa națională, dar și Dumitru Cardoso și Marco Dulca au fost deja convinși să semneze cu echipa lui Adrian Mutu.

Sursa citată scrie că aceștia ar urma să semneze în perioada următoare. Rapid ar mai vrea să aducă jucători, iar pe listă mai sunt câteva nume ”sonore” din Liga 1, precum David Miculescu, Andrei Ciobanu, Radu Boboc sau Sergiu Buș.

Paul Iacob, primul transfer al sezonului la Rapid

În vârstă de 25 de ani, Paul a crescut la Academia Hagi, debutând în Liga 1 pentru Viitorul Constanța, în 2018, într-o partidă împotriva Concordiei.

În ultimul sezon, Paul Iacob a jucat 37 de meciuri în tricoul Chindiei, fiind unul dintre cei mai buni jucători ai formației târgoviștene.

”Nu, nu m-am dus la Steaua (n.r. FCSB). I-am refuzat. De mic mă întreba taică-miu. 'Tu cu cine ții?' Eu neștiind nimic, zic 'cu Rapid'. 'Cum, bă cu Rapid? Cum e posibil?' 'Eu țin cu Rapid, așa simt eu, să țin cu Rapid'. Atâta tot. Am fost cu Rapid. Am ales bine”, a spus Paul Iacob, potrivit paginii de Facebook a celor de la Rapid.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!