”Am cerut transparența CCA, în schimb am primit un atac”, titrează astăzi Rapid pe site-ul oficial.

Comunicatul integral postat de Rapid

”După o serie întreagă de greșeli de arbitraj care, întâmplător sau nu, au lovit constant în Rapid, am avut „îndrăzneala” să cerem explicații și responsabilitate din partea Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Am solicitat acordul pentru a primi imaginile brute VAR din partida de la Cluj, împotriva CFR-ului, pentru a fi reanalizate de un operator independent – un gest de transparență, nimic ieșit din comun.

Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorul drepturilor TV au fost perfect de acord. În schimb, CCA-ul pare că nu e un fan al ideii de clarificare. Cu o viziune proprie asupra transparenței, s-a opus ferm. Poate că unele imagini sunt prea sensibile pentru ochii publicului.

Au urmat alte solicitări, atât scrise, cât și verbale, prin care am cerut o analiză oficială și o reacție clară privind maniera de arbitraj din partida de pe teren propriu cu FCSB.

Răspunsul? Nu o analiză serioasă, nu asumare, nu transparență, ci o reacție surprinzătoare: acționarul Dan Șucu și președintele Viorel Moldovan au fost reclamați la Comisia de Disciplină a FRF.

Se pare că, în fotbalul românesc, nu e voie să vorbești despre greșelile arbitrilor. Nu contează câte sunt, cât de evidente, sau cât de mult afectează acestea clubul.

În loc să ofere răspunsuri și să își asume responsabilitatea pentru greșelile repetate comise împotriva Rapidului, CCA a ales să reacționeze printr-un atac.

Considerăm această decizie ca fiind o încercare de intimidare și o deturnare de la problemele reale din arbitrajul românesc.

Rapid va continua să își apere interesele în mod transparent și hotărât, cu respect față de regulament, dar și cu voce tare în fața acestor nedreptăți”

Rapid, și fără cupe europene, și fără Cristi Săpunaru

Rapid a pierdut fără drept de apel meciul cu CFR Cluj, scor 1-4. A fost ultima partidă disputată în Giulești în acest play-off, ultima șansă - ratată - de a obține calificarea în cupele europene, dar și ultimul meci acasă pentru fundașul Cristi Săpunaru (41 de ani).

"Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ţinut sănătos. Am venit cu puls 102, am avut emoţii ca la 20 de ani, cred că e normal.

E o zi nefericită pentru toţi fotbaliştii când vine ziua asta, ne-am apucat de fotbal din iubire, la 6-7 ani nimeni nu ştie de bani. E dureros că se termină un capitol, ce e mai frumos decât să fii fotbalist?!

Cel mai emoţionant moment din carieră. Mâine o să îmi fie şi mai greu decât mi-a fost azi. Toate au început şi un sfârşit. Mâine vin la antrenament. O să fac deplasarea cu echipa în ultima etapă. (Ce o să faci după 25 mai?) O să mă gândesc la ziua de 26 mai (râde). Nu am planuri", a declarat Cristi Săpunaru, la finalul meciului Rapid - CFR Cluj, scor 1-4.