După ce a debutat cu o victorie în play-off-ul Superligii României (3-2 vs. Dinamo), Rapid a consemnat două rezultate negative (0-1 vs. CFR Cluj și 1-2 vs. ”U” Cluj) și un egal (0-0 vs. FC Argeș), care au îndepărtat formația dirijată de Costel Gâlcă de primul loc.
Acum, distanța dintre Rapid și primul loc, ocupat de Universitatea Cluj, este de șapte puncte cu șase etape înainte de finalul sezonului.
S-a zvonit că Rapid s-a gândit chiar și la un înlocuitor, iar în capul listei ar fi Răzvan Lucescu. Un scenariu SF, dacă ne gândim la faptul că fostul selecționer este sub contract cu PAOK Salonic, unde are un salariu mult peste posibilitățile oricărui club din Superliga României.
Victor Angelescu: ”Suntem foarte încrezători în Costel Gâlcă”
Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid, spune că șefii clubului merg în continuare pe mâna lui Costel Gâlcă. Antrenorul este în grafic pentru obiectivul fixat la începutul acestui sezon: calificarea în cupele europene.
"Nu știu ce speculații au apărut, despre o plecare, bănuiesc. Nu există nicio discuție. Suntem foarte încrezători în Costel Gâlcă, nu am avut și nici nu vom avea în acest moment nicio discuție cu vreun antrenor. Avem încredere în el, am avut întotdeauna. Are un obiectiv foarte clar și, la ora actuală, este în grafic.
Suntem pe loc de cupe europene. Vom vedea la finalul sezonului. Noi ne dorim să continuăm cu Gâlcă. Pot să garantez 100% că nu s-a discutat măcar un minut cu vreun alt antrenor.
Nu am vorbit nici cu Răzvan Lucescu sau cu altcineva, atât eu, cât și domnul Șucu. Suntem focusați pe ultimele meciuri și vrem să ne îndeplinim obiectivul", a spus Angelescu, la Digi Sport.
Cu un egal și o victorie în play-off, Rapid a rămas pe locul trei, cu 32 de puncte. Poziția pe care se află clubul din Giulești asigură, acum, calificarea la barajul pentru Conference League, unde ar putea întâlni o echipă din play-out.
Lucrurile se pot schimba dacă una dintre primele două clasate ar urma să câștige Cupa României. În acest caz, locul patru din play-off va duce la barajul pentru Conference League, iar locul trei va asigura calificarea directă în preliminarii.
Ce urmează pentru Rapid
Pentru echipa din Grant urmează meciul cu Universitatea Craiova de pe ”Ion Oblemenco” din etapa #5 a play-off-ului. Partida e programată pentru duminică, ora 21:00, și va putea fi urmărită în format LIVE TEXT atât pe Sport.ro, cât și pe Facebook Sport.ro.