Dezvăluirea a fost făcută de Mihai Stoica, care a explicat că mai mulți jucători ai campioanei au evoluat afectați de un virus apărut încă dinaintea partidei cu Universitatea Cluj, din ultima etapă a sezonului regulat.
Potrivit oficialului FCSB, testele pentru gripă și COVID au fost negative, însă efectele virusului s-au resimțit puternic în lot. Printre cei mai afectați s-au numărat doi titulari importanți: Darius Olaru și Florin Tănase.
MM Stoica: „Olaru nu putea să respire, Tănase a luat șase zile antibiotice”
Mijlocașul Olaru a fost schimbat în minutul 63 cu Octavian Popescu, după ce nu a mai putut continua jocul. „Olaru nu a mai putut să alerge deloc, era bolnav. A spus că nu mai poate să respire, îl durea pieptul”, a explicat Mihai Stoica.
Nici Florin Tănase nu s-a aflat într-o stare fizică bună. Oficialul roș-albaștrilor a dezvăluit că atacantul a urmat un tratament serios înaintea meciului.
„Tănase a luat șase zile antibiotice. Exact asta ne mai lipsea. Virusul a apărut înainte de meciul cu Universitatea Cluj și băieții încă nu își revin. Nu știu dacă am avut trei jucători complet apți”, a spus Stoica la Prima Sport.
La momentul redactării acestui articol FCSB se află pe locul 3, cu 24 de puncte. Roș-albaștrii puteau urca pe prima poziție dacă ar fi câștigat în prima etapă, însă echipa lui Mirel Rădoi a remizat cu Metaloglobus, scor 0-0.