Pofta ce-a poftit! Alex Ioniță s-a urcat pe cântar și s-a mirat când a văzut ce greutate are

alexandru ionita II Liga 1 Rapid Bucuresti Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 19 Iunie 2022, 19:10
Data actualizarii: Duminica 19 Iunie 2022, 19:20
Alexandru Ioniță (27 de ani) a ajuns la Rapid București în septembrie 2021 și a strâns 13 apariții în sezonul recent încheiat pentru formația giuleșteană.

Venit din vacanță, Alex Ioniță a rămas șocat de kilogramele pe care le are. În patru ani, extrema dreapta a dat jos 10 kilograme și spune că se simte foarte bine.

„Chiar m-am speriat în vacanţă. După o săptămână şi puţin m-am urcat pe cântar şi aveam 73 de kilograme, cu 10 kilograme mai puţine decât acum patru ani. Am zis că nu ştiu, că am pierdut masă musculară, nu ştiu ce se întâmplă, dar nu! Totul e ok.

Sunt foarte bine cu kilogramele şi sper să încep foarte bine campionatul, pentru că asta îmi doresc, alături de colegii mei ne dorim să facem un sezon cât mai bun”, a precizat Alex Ioniță, potrivit Orange Sport.

Ioniță își dezvăluie dorința pe care o are la Rapid

Fostul jucător de la CFR Cluj, cotat la 450,000 de euro, conform site-urilor de specialitate, și-a arătat dorința pe care o are cu gruparea din Giulești cu privire la câștigarea campionatului.

„Categoric ne dorim să fim mult mai sus anul acesta, la fiecare meci ne-am dorit să câştigăm, doar că nu jucăm singuri. Sper şi sunt sigur că avem o echipă care se poate bate la campionat şi pentru primele locuri. Nu am mai câştigat un trofeu cu Rapid de ceva timp, mi-aş dori, dar trebuie să o luăm pas cu pas, să ne pregătim, să fim foarte serioşi şi muncitori, nu mai trebuie să ne gândim până la final, trebuie să ne gândim la meciul următor”, au fost cuvintele lui Alexandru Ioniță.

  • O selecție are aripa dreapta la echipa națională
  • 100,000 de euro era cota de transfer când a sosit la Rapid
  • Ioniță a trecut de-a lungul carierei sale pe la Astra, CFR și Craiova
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!