Aflată pe un rușinos loc de baraj, echipa campioană caută soluții, iar Mihai Pintilii, secundul echipei, a oferit o explicație directă pentru criza de formă, arătând cu degetul spre pregătirea de vară extrem de scurtă.

Situația din clasament este alarmantă pentru fanii roș-albaștri. Cu 14 puncte în spatele liderului Universitatea Craiova, FCSB ocupă locul 13, o poziție complet neașteptată pentru deținătoarea titlului.

Mihai Pintilii (40 de ani) a pus problemele pe seama oboselii acumulate de jucători după un pre-sezon aproape inexistent.

"Încărcătură psihică și fizică, unii nu au avut vacanță, poate unii prea multă. Noi i-am avut șapte zile în cantonament și am avut și două amicale", a spus antrenorul secund, potrivit Digisport.

"Acum jocul te face să te gândești"

Pintilii a făcut o comparație cu începutul ezitant din sezonul precedent, dar a recunoscut că situația actuală este mai îngrijorătoare din punct de vedere al jocului prestat.

"Și anul trecut a fost un start slab, dar acum jocul te face să te gândești, e altfel față de anul trecut", a punctat tehnicianul. Cu toate acestea, el rămâne încrezător în capacitatea jucătorilor de a redresa situația: "Important este să ne revenim. Simt că băieții au înțeles ce trebuie să facă. De ce trebuie să schimbi ceva ce merge bine? Doi ani am câștigat titlul, am mers foarte bine".

FCSB are ocazia să demonstreze că a depășit pasa proastă în etapa următoare, după pauza competițională. Campioana se va deplasa pe terenul nou-promovatei Csikszereda, într-o partidă programată duminică, pe 14 septembrie, de la ora 21:00.