Ovidiu Burcă s-a dezlănțuit după remiza cu Petrolul. Ce l-a deranjat pe tehnicianul lui Dinamo

Ovidiu Burca Dinamo Petrolul Ploiesti Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 27 August 2023, 00:16
Data actualizarii: Duminica 27 August 2023, 00:26

Dinamo Bucureşti şi Petrolul Ploieşti au terminat la egalitate, scor 1-1, într-un meci din etapa a șaptea din Superliga României. 

Dinamo a deschis scorul prin portughezul Goncalo Gregorio (21), după o eroare a fundaşului ivorian Seniko Doua. Petrolul Ploiești a egalat prin Zoran Petrovic (37), tot după o greşeală, a lui Christian Ilic. Mihai Roman II, la redebutul său pentru prahoveni, a trimis mingea în bara transversală (86).

Dinamo este neînvinsă de patru etape, având două victorii şi două egaluri, la fel ca Petrolul Ploiești, care are trei victorii şi un egal.

Ovidiu Burcă, nemulțumit după Dinamo - Petrolul Ploiești 1-1

Tehnicianul formației din Ștefan cel Mare a vorbit despre rezultatul obținut cu Petrolul Ploiești, scoțând în evidență starea precară a gazonului, dar și programul încărcat din următoarele zile. Dimamo joacă în Cupa României cu Metaloglobus, marți, iar vineri are meci în campionat, cu Rapid. 

"Am făcut o eroare pe care în mod normal nu o facem. Am pregătit meciul pe un joc mai direct, în care să sară mai mult linia de mijlocași. Nu prea a fost mult fotbal, a fost o încercare a jucătorilor de a se ține în echilibru. 

Au fost foarte multe greșeli de ambele părți, le-am cerut jucătorilor să-și adapteze crampoanele pentru acest gazon. Am încercat să schimbăm multe lucruri, dar când ai anumite automatisme, e mai greu. 

Rămân cu un gust amar că cea mai bună suprafață din România a devenit... Ce să întrebăm? Ne iau chirie, suprafața e cum e, crezi că ne dea cineva banii înapoi că suprafața a fost așa? Avem stadioane frumoase, dar nu știm să întreținem gazonul. Trebuie să ai pasiune, fiecare stadion avea îngrijitor pe vremuri. 

Problema noastră e că avem niște jucători accidentați, vom vedea ce rotații putem face. Ne dorim să ne calificăm în Cupa României, mai departe, vrem să fim în cei mai buni parametrii fizici", a declarat antrenorul după meci. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!