Un antrenor cu un discurs de nota 10. Ce a declarat Florin Pârvu după Dinamo - Petrolul 1-1

florin parvu Dinamo Petrolul Ploiesti Fotbal intern
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Duminica 27 August 2023, 00:08
Data actualizarii: Duminica 27 August 2023, 00:25

Dinamo - Petrolul 1-1, într-un meci din runda a șaptea a Superligii, disputat pe Arcul de Triumf, cu peste 6.000 de spectatori în tribună.

Dinamo Bucureşti şi Petrolul Ploieşti au terminat la egalitate, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Arcul de Triumf'' din Capitală, într-un meci din etapa a 7-a a Superligii de fotbal.

Dinamo a deschis scorul prin portughezul Goncalo Gregorio (21), după o eroare a fundaşului ivorian Seniko Doua. Petrolul a egalat prin Zoran Petrovic (37), tot după o greşeală, a lui Christian Ilic.

  • Petrolul este pe locul 4, cu 12 puncte, iar Dinamo se află pe locul 8, cu 8 puncte.

Florin Pârvu, antrenorul Petrolului, a dat dovadă de echilibru și nu a invocat diferite motive pentru egalul cu Dinamo. 

Un antrenor cu un discurs de nota 10. Ce a declarat Florin Pârvu după Dinamo - Petrolul 1-1

Fostul mijlocaș nu a găsit o scuză în starea jalnică a gazonului și a spus că l-a încurajat pe Doua la pauză după gafa care a dus la golul înscris de Dinamo.

"Nu avem scuza terenului, un meci disputat, intens, cum ne așteptam, un rezultat echitabil în seara asta. Nu e ușor pentru Doua să facă o asemenea greșeală, l-am încurajat la pauză, mă bucur că a avut echilibru în a doua repriză. 

Ne-am dorit foarte mult să câștigăm, dar am întâlnit un adversar puternic. Terenul destul de greu a făcut ca jocul nostru să nu mai fie așa spectaculos. Eu îmi felicit băieții. 

Pentru moralul lui Mihai Roman era extraordinar să marcheze, el va avea timp să se acomodeze la noi, e un jucător care ne va ajuta. 

Da, mă bucur că a fost și Edi la meci, îmi pare rău că n-am putut să oferim un meci mai spectaculos, n-aș vrea eu să propun la echipa națională. 

Deocamdată până pe 4 septembrie, rămân deschise și la veniri, și la plecări", a declarat Florin Pârvu, la finalul partidei de pe arena Arcul de Triumf.

Dinamo - Petrolul 1-1

DINAMO: A. Golubovic - Patriche, Q. Bena, Homawoo - G. De Moura, A. Bani (Ghezali 53), C. Ilic (I. Roşu 78), Amzăr - Cr. Costin (G. Creţu 79), Gregorio (Hakim Abdallah 68), D. Politic. ANTRENOR: Ovidiu Burcă

PETROLUL: Zima - Papp, Meijers, Ţicu - Doua, Hanca (Dumitriu 88), Seto, Jair, Musi (M. Constantinescu 75) - Z. Petrovic (M. Roman 69), G. Grozav (Diomande 74). ANTRENOR: Florin Pârvu

Cartonaşe galbene: A. Bani 28, D. Politic 77 / Hanca 45+5, M. Roman 86, Meijers 90+2

Arbitri: Iulian Călin – Vasile Marinescu, Daniel Mitruţi – Viorel Flueran

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!