"Onoarea nu o poate cumpăra nimeni". Laszlo Dioszegi, mesaj direct pentru Gigi Becali

laszlo dioszegi Gigi Becali marius stefanescu Sepsi OSK Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 29 Aprilie 2024, 12:34
Data actualizarii: Luni 29 Aprilie 2024, 12:35

Marius Ștefănescu este unul dintre cei mai curtați jucători din Superliga României, însă patronul lui Sepsi OSK a făcut un anunț important despre viitorul său.

Laszlo Dioszegi a întărit ideea potrivit căreia jucătorul nu va ajunge la campioana României, la mijloc fiind vorba despre onoarea sa și a clubului.

"Îi transmit domnului Becali că eu sunt un secui care dacă zice ceva, nu-și schimbă niciodată părerea. Nici pentru 10 milioane de euro. Chiar dacă o să fie sfârșitul clubului meu.

Onoarea noastră nu o poate cumpăra nimeni niciodată, pentru nimic. Poate să încerce oricine. Pentru jucător, vrem ce e mai bine. Dar în afară de FCSB. Onoarea noastră e mai presus de orice.

Nu-l bănuim de absolut nimic pe Ștefănescu, apropo de ceea ce s-a vehiculat. Dar nu despre asta e vorba, ci despre ceea ce am stabilit atunci și am spus public", a spus Laszlo Dioszegi, la DigiSport.

Laszlo Dioszegi: "Ștefănescu? În străinătate"

După ce a spus că un eventual transfer la FCSB este scos din calcul, Laszlo Dioszegi a anunțat că Ștefănescu ar urma să plece în străinătate, dar nu ar spune ”nu” unor negocieri cu Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid.

Rămâne de văzut ce suma ar solicita Sepsi OSK în schimbul fotbalistului evaluat de site-urile de specialitate la 1,6 milioane de euro.

"Cred că acum nu e vorba nici de Rapid nici de FCSB. Sperăm să îl vindem pe Ștefănescu undeva în străinătate. El crede că a sosit vremea să plece la un club mai mare decât suntem noi. Noi încercăm să găsim o echipă din străinătate și să fie bine și pentru jucător și pentru club. 

Nu pot să spun nu unei discuții cu Dan Șucu. Dar nu cred că domnul Șucu și-l mai dorește pe Ștefănescu, cred că a și spus că are alte preferințe. Cred că Ștefănescu nu va pleca la un club din România", a spus Dioszegi, la ProSport.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!