Obiectivul noului antrenor de la FCSB! Gigi Becali: "Să nu vină dacă nu crede asta"

FCSB antrenor fcsb Gigi Becali Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 02 Noiembrie 2022, 15:27
Data actualizarii: Miercuri 02 Noiembrie 2022, 15:40

FCSB a rămas fără antrenor după plecarea lui Nicolae Dică

Potrivit informațiilor, Liviu Ciobotariu este favorit pentru preluarea funcției de antrenor principal, chiar dacă Gigi Becali a dezvăluit că există anumite probleme cu rezilierea contratului cu FC Voluntari

Ultimul meci din grupele Conference League, cu West Ham, va fi condus de Mihai Pintilii, până se va găsi o variantă pentru înlocuirea lui Nicolae Dică. Partida este joi, de la 22:00, pe PRO ARENA și VOYO.

"Să câștige campionatul. Știe că dacă nu ia campionatul, pleacă în vară? Să nu vină dacă nu crede că ia campionatul. Nu cred că reușesc să aduc antrenor până la meciul cu West Ham. Cu Rapid vom avea antrenor 100%", a declarat Gigi Becali la DigiSport. 

Detalii despre cariera de antrenor a lui Liviu Ciobotariu

”Ciobi” este antrenorul ilfovenilor din luna mai a anului 2021 și a reușit să-și ducă echipă în play-off în sezonul trecut și chiar să o încurce pe FCSB cu o etapă înainte de meciul decisiv cu CFR Cluj, reușind să trimită titlul în Ardeal cu o etapă înainte de finalul play-off-ului.

Liviu Ciobotariu a strâns 68 de meciuri pe banca tehnică a celor de la FC Voluntari, reușind să bifeze 29 de victorii, 17 rezultate de egalitate și 22 de înfrângeri.

FC Național, CS Otopeni, Pandurii, Brăila, Dinamo II, Dinamo București, Poli Iași, FC Vaslui, ASA Târgu Mureș, Al-Faisaly, Al-Taee, FC Botoșani și Hermannstadt sunt echipele pe care le-a mai pregătit Liviu Ciobotariu în cariera sa. De asemenea, antrenorul a fost și selecționer al Libanului între iunie 2019 și iunie 2020.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!