Oficialul "câinilor" a confirmat că a discutat direct cu Gigi Becali despre posibilitatea ca meciul să se joace în Ghencea, însă a spulberat orice speculație: varianta este exclusă.
Prioritatea absolută pentru organizatori rămâne Arena Națională. Deși un festival de manele, programat inițial în acel weekend, a fost mutat, gazonul celui mai mare stadion din țară trebuie înlocuit de urgență după un alt eveniment desfășurat la începutul lunii iulie.
"Încercăm să găsim o soluție convenabilă"
Nicolescu a dezvăluit culisele discuțiilor purtate cu rivalii de la FCSB pentru a lămuri o aparentă neînțelegere legată de stadionul Steaua. Acesta a povestit că a luat legătura atât cu Mihai Stoica, cât și cu finanțatorul roș-albaștrilor.
"Cred că a fost o neînțelegere. Eu am vorbit cu Mihai Stoica după cele întâmplate. Am vorbit cu domnul Gigi Becali și i-am spus că încercăm să găsim o soluție care să fie convenabilă pentru ambele părți. Răspunsul a fost un pic mai virulent, iar la discuția pe care am avut-o fiecare a înțeles că nu a fost o propunere neadecvată", a transmis Andrei Nicolescu pentru Digisport.
Oficialul dinamovist este optimist că gazonul de pe Arena Națională va fi gata la timp. "În momentul în care avem confirmarea că se pune gazonul, atunci vom face tot posibilul să jucăm. Este o chestiune de mentenanță și trebuie reglată. Din ce știu eu, estimările sunt ca primul meci să se joace acolo pe 26, 27 iulie. Evident că e și interesul celor de la FCSB", a adăugat el.
În cazul în care Arena Națională nu va fi, în cele din urmă, disponibilă, Dinamo are pregătită o variantă de rezervă: stadionul "Arcul de Triumf", arenă pe care s-a mai disputat un "Derby de România" în urmă cu două sezoane.