- Actualul analist sportiv, triplu campion cu Steaua în anii 90, și-a exprimat părerea într-un interviu pentru Sport.ro despre lupta la titlu, considerând Universitatea Craiova cea mai bună echipă de până acum și prognozând pentru perioada următoare o ascensiune a FCSB-ului.
Munteanu (23 de ani), golgheterul României în campionatul trecut, a ajuns la D.C. United (SUA), care a plătit 7 milioane de dolari, CFR păstrând și un procent de 35% dintr-un viitor transfer, ceea ce ar putea duce suma totală la peste 10 milioane de dolari. Trecerea celui mai promițător tânăr jucător de la noi la o echipă modestă dintr-un campionat mediocru spre slab a fost comentată și de Narcis Răducan: „Este gura de oxigen pentru finanțele clubului, mi se pare superbine pentru el financiar, o destinație perfectă, vorbim de capitala lumii (n.r. - Washington). Dar este o echipă fără aspirații, într-un campionat unde show-ul bate performanța propriu-zisă. Adică a făcut un pas lateral, sub posibilitățile sale, arătate în Superligă”.
Întrebat dacă Louis mai poate fi convocat la prima reprezentativă, Răducan e circumspect: „Pentru națională nu sună ofertant plecarea lui acolo. Nu am judecat niciodată o astfel de decizie, dar nici nu o susțin”.
- 63 de meciuri oficiale a jucat Louis Munteanu pentru CFR Cluj, reușind 28 de goluri și 9 assisturi.
- Pentru Farul Constanța a bifat 86 de jocuri, cu 25 de goluri și 11 pase decisive.
Narcis Răducan: „Șut era piesa de echilibru din angrenajul FCSB”
O altă plecare importantă din Liga 1 este cea a lui Adrian Șut, unul dintre căpitanii FCSB-ului, la Al Ain (Emiratele Arabe Unite). Cu el titular, echipa lui Becali a câștigat două titluri și două Supercupe ale României. Părerea lui Narcis Răducan despre acest transfer: „La arabi ajung foarte mulți pe care încă îi vrea Occidentul, dar nu pot concura la bani cu ei. E aceeași poveste ca în cazul lui Luis Munteanu. Nu are impactul golgheterului Superligii, dar e piesa de echilibru din agrenajul FCSB-ului. În cazul lui, nu cred că e o mutare greșită, ținând cont de concurența pe postul său în top 10 campionate. În plus, lasă un gol în jocul FCSB-ului, care trebuie rapid echilibrat”.
1,5 milioane de euro va primi FCSB de la Al Ain pentru transferul lui Șut. Mijlocașul va încasa un salariu de 1.000.000 de euro pe an.





