Mutare câștigătoare pentru Gigi Becali! L-a trimis titular pe Mihai Lixandru și a marcat primul gol pentru FCSB

mihai lixandru FC Botosani FCSB Gigi Becali Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 07 Octombrie 2023, 21:58
Data actualizarii: Sambata 07 Octombrie 2023, 22:15

FCSB a jucat în deplasare cu FC Botoșani, în etapa a 12-a din Superliga României. 

Titularizat pentru a doua oară într-un meci din campionat, Mihai Lixandru a reușit să marcheze primul gol pentru FCSB. Mijlocașul de 22 de ani a deschis scorul în minutul 23, reușind să trimită mingea în poartă cu o lovitură de cap, după o centrare bună a lui Florinel Coman la bara a doua.

După meciul cu Hermannstadt, când Mihai Lixandru a jucat titular în linia de fund alături de Ngezana, Gigi Becali s-a declarat încântat de evoluția jucătorului, pe care crede că va obține mulți bani: "L-am văzut pe Lixandru, îmi pun baza în el. Într-un an doi o să vedeți cine va fi. Am descoperit un jucător, tot auzeam de el, dar nu-l știam bine".

FCSB, lăudată pentru păstrarea lui Mihai Lixandru 

Mihai Lixandru poate juca în zona mijlocașilor la închidere, în centrul defensivei, dar și în spatele vârfului. Răzvan Pleșca și George Galamaz s-au declarat încântați de evoluția jucătorului până acum.

"Lixandru este un jucător foarte bun, îl ştiu de când era la Mediaş. Este şi polivalent, juca şi în spatele vârfului cu Ilie Poenaru şi o făcea foarte bine", a spus Răzvan Pleșca la Prima Sport, iar George Galamaz a avut și el un mesaj cu laude pentru mijlocașul născut la București:

 

”Mi-a plăcut, a jucat foarte bine cu Hermannstadt! Arată siguranţă, poate că FCSB a văzut că se poate baza pe el şi de aceea l-a ţinut. Ar putea fi o variantă bună şi pe viitor, mai ales că e şi polivalent. Sincer, mi-a plăcut foarte mult de el la Sibiu”.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!