Muresan anunta ca Sorin Cartu va pleca din iarna! Vezi reactia conducerii de la CFR!

Iuliu Muresan CFR Cluj Sorin Cartu Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 24 Noiembrie 2010, 15:21
Data actualizarii: Miercuri 24 Noiembrie 2010, 15:44

Iuliu Muresan e suparat si jenat de prestatia lui Cartu si a CFR-ului de aseara!

Iuliu Muresan nu a dorit sa ofere detalii in ceea ce priveste viitorul lui Sorin Cartu pe banca echipei clujene, spunand doar ca antrenorul va ramane si la meciul cu Steaua din campionat iar o plecare a sa se va discuta in pauza de iarna.

"Nu vreau sa comentez gestul lui Cartu pentru ca nu l-am vazut, eu eram in tribuna, dar am inteles ca a spart ceva pe acolo. O sa spun mai multe dupa ce o sa vad imaginile. De ce sa-i platim noi amenda de la UEFA? O sa-i tragem banii din salariu, asa e normal. Cartu va fi pe banca si la meciul cu Steaua. Va ramane pana la final. Nu stiu daca pana la finalul anului sau pana la finalul sezonului. Nu vreau sa comentez asta, e prematur", a spus Muresan.

Oficialul echipei clujene crede ca oboseala din randul jucatorilor a fost principala cauza pentru jocul CFR-ului la Basel, unde echipa elvetiana s-a impus cu 1-0. "Din pacate am ratat si al doilea obiectiv al sezonului. Nici elvetienii n-au jucat nu stiu ce, dar noi nici atat. E un sezon compromis pentru CFR. Urmeaza meciul cu Steaua de unde speram sa obtinem macar un punct. Exista jucatori care au evoluat prea mult. Spre exemplu, Culio a lipsit doar 45 de minute in acest sezon. Si daca era robot trebuia menajat. Nu ai voie sa joci cu 11-12 jucatori, trebuie sa rulezi 20-22 de oameni. Traore nu e supraevaluat, e suprasolicitat. E un jucator tanar, dar nici el nu poate duce foarte multe meciuri. Sincer, va spun ca ne e jena de ce s-a intamplat. Arpy (n.r. - finantatorul Arpad Paszkany) era cu mine in tribuna. Nici lui si nici mie nu ne venea sa credem ce se intampla", a adaugat presedintele.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!