MM Stoica a răbufnit: "Am o mare problemă cu el!"

FCSB MM Stoica Superliga Superliga Mihai Stoica
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 23 Septembrie 2023, 09:38
Data actualizarii: Sambata 23 Septembrie 2023, 09:37

FCSB a remizat cu FC Hermannstadt, scor 2-2.

Vicecampioana a făcut deplasarea la Sibiu pentru confruntarea din etapa restantă cu numărul cinci, dsiputată pe Stadionul Municipal. Partida a fost LIVE TEXT pe www.sport.ro, dar și pe Facebook Sport.ro.

MM Stoica a răbufnit: "Am o mare problemă cu el!"

Viorel Flueran a fost arbitrul partidei, alături de asistenții săi, Ferencz Tunyogi și Marius Badea. În camera VAR a stat Florin Andrei, alături de asistentul Valentin Ionel Dumitru.

Mihai Stoica, managerul general FCSB, a vorbit despre arbitrajul din meciul cu Hermannstadt și a precizat că are o mare problemă cu arbitrul de la VAR, Florin Andrei.

  • În fapt, oficialul roș-albaștrilor a fost nemulțumit că arbitrajul video a anulat reușita lui Andrea Compagno din minutul opt

„Am început rău. Cu toate astea, am dat gol. Andrea (n.r. - Compagno) spune că nu l-a lovit. Chiar nu ştim dacă l-a lovit sau nu, pentru că nu se vede. Florin Andrei ăsta, care vede lucruri pe care nimeni altcineva nu le vede, refuză un penalty pentru U Cluj împotriva Sibiului. 

Inventează o simulare la Daniel Popa. Cum facem ca ăsta să nu mai arbitreze? Am o mare problemă cu Florin Andrei, după tot ce a făcut la U Cluj - Hermannstadt”, a spus MM Stoica, potrivit OrangeSport.

FC Hermannstadt - FCSB 2-2

Gazdele au deschis scorul în minutul 13, prin Silviu Balaure, care a primit o pasă decisivă de la Cristi Neguț. Tot în prima parte a jocului, Andrea Compagno a restabilit egalitatea în urma unei lovituri de la 11 metri.

În repriza secundă, atacantul italian a realizat „dubla” și a dus scorul la 2-1, însă avantajul FCSB-ului a fost imediat secat după ce Daniel Paraschiv a restabilit egalitatea în minutul 63.

Echipele de start

  • Hermannstadt: Căbuz - Butean, Găman, Stoica, Medina - Dr. Iancu, Mino, Alhassan - Balaure, Paraschiv, Neguț
  • FCSB: Târnovanu - Crețu, Dawa, Haruț, Radunovic - Djokovic, Șut, Olaru - Al. Băluță, Compagno, Oct. Popescu
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!