Mititelu face acuzații grave după eșecul cu Farul: "Nu vor să-l supere pe Hagi! Bodescu conduce tot, am probe și ajungem la DNA"

Adrian Mititelu Farul Constanta FC U Craiova Gabriel Bodescu Gica Hagi Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 26 Ianuarie 2024, 22:53
Data actualizarii: Vineri 26 Ianuarie 2024, 22:51

Adrian Mititelu, patronul lui FC U Craiova, a lansat acuzații grave după eșecul echipei sale de pe terenul campioanei Farul, scor 0-1.

Unicul gol al meciului a fost marcat de Ronaldo Deaconu, în minutul 9. Farul a dominat partida de la Ovidiu, însă FC U Craiova a reclamat un penalty neacordat de centralul Andrei Moroiță în minutul 76, după un fault comis de Damien Dussaut asupra lui Gabriel Compagnucci.

Mititelu face acuzații grave după eșecul cu Farul

Adrian Mititelu se consideră nedreptățit de brigada din care au făcut parte Andrei Moroiță și Iulian Călin, iar patronul lui FC U Craiova susține din nou că în spatele acestor decizii s-ar afla Gabriel Bodescu, secretarul general adjunct al FRF, despre care spune că este responsabil pentru conducerea fotbalului românesc.

În discursul său, Mititelu a susținut că șefii fotbalului românesc preferă să îl ajute pe Gică Hagi, "care este un nume mare".

"Am vorbit cu jucătorii noștri, cu cei serioși, nu cei plângăcioși, acea fază e foarte clară de penalty și al doilea galben pentru jucătorul de la Constanța. Dacă era în careul nostru, în 5 secunde era pusă pe var. Nu e o surpriză pentru mine.

Acest Iulian Călin e omul de încredere al lui Bodescu. Bodescu conduce arbitrajul, el face, el drege, Vassaras acoperă doar, ca să fie pus unul care să fie înjurat și ei să aibă liniște.

Iulian Călin e membru PNL și va fi promovat pe lista UEFA de Bodescu! 

Bodescu taie și spânzură, are probleme cu mine că n-am achiesat la ce a vrut el. O să vina momentul când o să vorbesc. El e cel mai important om din FRF, fotbalul românesc e condus de el. Burleanu e mai mult plecat, Bodescu face jocurile, arbitrajul e afacerea lui.

El are putere foarte mare în fotbalul românesc, a trimis o brigadă cu temă clară. Nu spun că cei de la Farul sunt implicați, ci e legat de noi, trebuie să pierdem cu orice preț. Nu-i acuz pe cei de la Constanța. Dar Hagi, fiind un nume foarte mare, ei vor să fie într-o relație bună cu el, să nu-l supere. Au îmbinat utilul cu plăcutul acum.

O să duc și eu dovezi la Comisii dacă mă cheamă și o să ajungem la DNA. Am probe, nu doar informații. Degeaba le duc acum, că n-au chef de ele, au treburi mai importante. Bodescu are legături politice în ambele partide care conduc țara, intră în jocuri de culise, face afaceri la nivel mare. Controlează și Adunarea Generală, partidele controlează fotbalul românesc. 

E Cosa Nostra (n.r - mafia siciliană), o variantă mai mică! Spun adevărul, chiar dacă pare o nebunie! Controlează sistemul", a spus Adrian Mititelu, la Orange Sport, citat de GSP.

În urma acestui rezultat, Farul a urcat pe locul 4, cu 36 de puncte, în timp ce FC U Craiova se află pe poziția 11, cu 27 de puncte, la doar două lungimi peste poziția de baraj.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!