Elias Charalambous și Pintilii au decis să demisioneze de la FCSB după ce echipa patronată de Gigi Becali a pierdut în fața celor de la U Cluj, în ultima etapă din sezonul regulat, scor 1-3.

Mirel Rădoi: ”Vrem, nu vrem, trebuie să le mulțumim lui Elias Charalambous și lui Pintilii!”

La scurt timp, finanțatorul a început discuțiile cu Mirel Rădoi, iar două zile mai târziu, antrenorul și-a intrat în drepturi.

La prima sa conferință de presă, Mirel Rădoi a avut câte ceva de spus și despre Elias Charalambous și Mihai Pintilii.

Încercăm să adunăm informații despre jucători cât mai multe. Vrem, nu vrem, trebuie să mulțumim lui Elias Charalambous și lui Pintilii pentru două sezoane și jumătate aici. Nu e ușor ce au realizat ei aici. Să gestionezi jucători cu valoare care nu au jucat... Nu a fost o situație deloc ușoară. Nici de acum încolo nu ne va fi nici nouă ușor”, a spus Rădoi.