VIDEO Mircea Lucescu își anunță revenirea la Dinamo: ”O să vină o vreme în care o să pun și eu umărul!” Ce spune despre Rednic

SPORT.RO
Data publicarii: Luni 04 Octombrie 2021, 19:03
Data actualizarii: Luni 04 Octombrie 2021, 19:43

Mircea Lucescu (76 de ani) a vorbit despre revenirea lui Mircea Rednic la Dinamo, club la care, spune el, ia în calcul să se implice.

Cel mai galonat antrenor român ”salută” revenirea fostului său elev la Dinamo și anunță: ”O să vină o vreme când o să pun și eu umărul”.

Mircea Lucescu își anunță revenirea la Dinamo

„Îmi pare bine că a făcut meci nul, că a luat un punct important. Punctul acesta motivează jucătorii, prezența lui acolo este, din toate punctele de vedere, pozitivă. 

Eu sunt afară, ei sunt aici. Nu cunosc nici măcar un jucător de la Dinamo în momentul ăsta. O să vină o vreme, pesemne, când o să pun și eu umărul. O să vină o vreme!”, a spus Lucescu.

Rednic a anunțat că are nevoie de transferuri la Dinamo, dar și de o ”legendă” a clubului care să i se alăture. Marius Niculae și Ionel Dănciulescu au fost luați în calcul. Florin Răducioiu și-a arătat și el disponibilitatea de a veni la Dinamo.

Dinamo a remizat în primul meci cu Rednic pe bancă, scor 2-2 cu UTA Arad.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!