Mircea Bornescu, fostul portar al Rapidului, a rememorat unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale giuleștenilor, victoria zdrobitoare cu 5-1 împotriva FCSB. Disputa din aprilie 2010 a rămas una dintre cele mai mari umilințe suferite de roș-albaștri în istoria recentă a clubului.
"(n.r - Cel mai frumos moment pe Giulești?) "5-1 cu Steaua! Ne-a părut rău atunci, am ratat foarte multe ocazii, ne-a părut rău că nu le-am mai dat goluri. Îi prinsesem într-un moment mai… nu știu dacă i-am prins pe ei într-un moment mai slab sau dacă devenisem noi o forță în campionat, dar cert este că, fără să exagerez, cred că se putea 7-8 la unu fără nicio problemă. Am ratat niște ocazii incredibile.
La pauză nici nu am stat jos, ne doream foarte mult să înceapă imediat repriza a doua, fiindcă simțeam că suntem puternici și îi putem învinge la scor", a spus Bornescu.
Rapid - FCSB 5-1, aprilie 2010
Rapid a reușit atunci cel mai mare scor din istoria confruntărilor directe cu FCSB. Oamenii lui Mihai Stoichiță au fost dominați categoric, singurul lor gol venind dintr-un penalty transformat de Pantelis Kapetanos.
Meciul a început fulminant, iar Rapid a deschis scorul în minutul 7 prin Alexandru Ioniță, care a profitat de centrarea perfectă a lui Bozovici. Tot Kapetanos a egalat din penalty opt minute mai târziu, după ce fusese faultat în careu de Marius Constantin. Giuleștenii au revenit rapid în avantaj, Ioniță reușind dubla în minutul 18, după o pasă perfectă de la Cesinha.
În minutul 23, Spadacio i-a oferit o pasă la limită lui Cesinha, care l-a lobat pe Tătărușanu și a împins mingea în plasă, făcând 3-1. Până la pauză, Rapid a mai marcat o dată prin Marius Constantin, dintr-un penalty obținut de Grigorie.
Scorul final, 5-1, a fost stabilit în minutul 73. Bozovici a șutat puternic din afara careului, Tătărușanu a deviat în bară, iar mingea a ajuns la Helder, care a trimis-o în poartă din câțiva metri.