Mihai Stoica iese la atac după valul de critici la adresa lui FCSB: "E așa dificil de înțeles?"

FCSB Farul Constanta Mihai Stoica Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 01 Septembrie 2022, 13:10
Data actualizarii: Joi 01 Septembrie 2022, 13:09
Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, a reacționat după eșecul echipei sale contra Farului, scor 1-3, în runda a opta din Liga 1.

FCSB a făcut un joc modest la Ovidiu, iar mai mulți specialiști din lumea fotbalului românesc au criticat fie deciziile lui Nicolae Dică, fie prestațiile anumitor jucători din tabăra vicecampioanei.

Mihai Stoica: "Niciun jucător din lotul actual n-a fost obișnuit cu o perioadă foarte grea"

Mihai Stoica face un apel la calm și le cere fanilor să aibă răbdare, având în vedere că la echipă au sosit mulți jucători noi, care nu sunt obișnuiți cu o astfel de presiune. Oficialul bucureștenilor cere sprijinul fanilor înaintea debutului în grupele Conference League.

"N-a trecut nici măcar o săptămână de când toată suflarea roș-albastră era fericită pentru calificarea după o pauză de 5 ani în grupele unei competiții europene.

Acum, potop de reproșuri, ironii și acuze. E așa dificil de înțeles că e o perioadă foarte grea, cu care niciun jucător din lotul actual n-a fost obișnuit?

Avem nevoie de suporteri, iar suporter este cel care-și susține favoriții mereu, nu cel care-i huiduie când le e greu!", a transmis Mihai Stoica, pe Facebook.

  • Următorul meci al lui FCSB va fi contra lui West Ham, la Londra, în grupa B din Conference League. Partida este programată joi, 8 septembrie, de la ora 22:00, ÎN DIRECT pe PRO TV și VOYO.

Programul lui FCSB în grupele Conference League

FCSB a fost repartizată în grupa B, alături de West Ham, Anderlecht și Silkeborg. Echipa lui Nicolae Dică va avea un start de foc, cu o deplasare la Londra, urmată de meciul de pe teren propriu cu formația belgiană. Partidele cu danezii sunt programate în rundele 3 și 4.

Meciurile din UEFA Conference League vor putea fi urmărite pe PRO TV, Pro Arena și VOYO.

Partidele din grupe se vor disputa în intervalul 8 septembrie - 3 noiembrie

  • Runda 1: 8 septembrie, 22:00: West Ham - FCSB
  • Runda 2: 15 septembrie, 22:00: FCSB - Anderlecht
  • Runda 3: 6 octombrie, 19:45: Silkeborg - FCSB
  • Runda 4: 13 octombrie, 22:00: FCSB - Silkeborg
  • Runda 5: 27 octombrie, 19:45: Anderlecht - FCSB
  • Runda 6: 3 noiembrie, 22:00: FCSB - West Ham
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!