FC Argeș - CFR Cluj a contat pentru etapa a 11-a din SuperLiga. Deși piteștenii au dominat clar în prima repriză, punctele au mers la formația antrenată de Marius Șumudică, Kresic fiind unicul marcator al duelului.
Marius Șumudică, show la declarații după FC Argeș - CFR Cluj
La scurt timp după fluierul final, Marius Șumudică a recunoscut că echipa sa a fost dominată în primul act, ca ulterior să preia frâiele. În stilul caracteristic, tehnicianul a expus că au fost „două reprize diametral opuse”.
Antrenorul lui CFR Cluj a mărturisit că bucuria nu este deplină, în condițiile în care îl leagă de Bogdan Andone o relație aparte. Întrebat despre obiectivul echipei, Marius Șumudică a transmis că va încerca să construiască ceva, deoarece a „plecat de la 0” în momentul în care a semnat cu ardelenii.
„Cred că au fost două reprize diametral opuse. Ne-au pus sub presiune în prima repriză. Nu au avut ocazii clare, ci doar șuturi de la distanță. Nu le-am dat ocazia să fie în situații de 1 contra 1 cu portarul. Ne-am apărat foarte bine, ne-am închis foarte bine defensiv.
Am echilibrat în repriza a doua, am reușit să marcăm și ne-am concentrat. Am întâlnit o echipă disperată, care nu mai câștigase de foarte mult timp. Mă bucur că gazonul a rezistat, chiar dacă a plouat în ultimele două zile.
Cu un ochi rând, cu unul plâng, vă zic sincer. Pentru Bogdan, pentru Dani... E familia mea! E primul meci, știu câtă pasiune pune și câtă presiune este. Am mai spus, când a scos-o pe Botoșani de la retrogradare... Dacă mergeau Guardiola și Mourinho, nu reușeau să facă ce a făcut el.
Avem o săptămână la dispoziție, vom merge la Arad să culegem puncte. Orice loc în clasament contează mult, având în vedere situația în care ne aflăm.
E și păcat, având acea talie să nu o folosească. Am avut această șansă, ca fundașii mei să aibă talie. În sfârșit am marcat și noi dintr-o fază fixă! Le mulțumesc băieților, este victoria lor. Nu cred că mai există întrebarea că Șumudică își asumă rezultatele din octombrie... Nu am niciun merit! Meritul este al jucătorilor!
E foarte greu să umbli la moralul jucătorilor, dar ei au experiență și doresc să termine cât mai sus în clasament. Noi nu avem bonusuri, avem doar salariul plătit la timp, pentru că de asta suntem în insolvență. Le mulțumesc pe această cale, ei chiar fac sacrificii.
Obiectivul meu este că clădesc o echipă. Am luat-o de la 0, au plecat 19 jucători, iar acum încerc să clădesc o echipă. Sunt forțat să joc la rezultat, dar CFR se va schimba cu siguranță. Veneam după un eșec usturător, nu am ieșit două zile din camera de hotel după eșecul cu U Cluj”, a declarat Marius Șumudică, la flash-interviu.