În urma acestui egal, CFR Cluj a ratat şansa de a se apropia de liderul FCSB, care este tot mai aproape de un nou titlu de campioană.

Ardelenii au deschis scorul prin Meriton Korenica (64), care a executat o lovitură liberă, mingea fiind deviată de Alexandru Pop în proprie poartă. Dinamo a egalat tot în urma unei faze fixe, un corner executat de Patrick Olsen, la care mingea a fost bâlbâită în careu, a ajuns la Andrei Mărginean şi acesta a înscris spectaculos (85).

Semnal de alarmă tras de Mario Camora

Căpitanul de la CFR Cluj s-a arătat deranjat de atitudinea arătată de echipă și a declarat că este momentul să se trezească. 

"Dacă nu ne trezim vom termina pe 4 sau 5 şi nu ştii niciodată ce se întâmplă într-o finală de Cupă. Nu doar azi, am avut o grămadă de meciuri în care am fost egalaţi. Să ştim să controlăm jocul, să mai stăm pe jos un pic. Să ne trezim cu toţii. Avem un meci foarte important pentru noi, fani şi club. Avem deja 3 înfrângeri cu cei de la U Cluj. Dacă terminăm cu victorii în Cupă şi locul 2 e un sezon bun dacă nu va fi dezamăgitor şi un sezon ratat.

Ei au avut o ocazie şi ne-au dat gol nu ne-au călărit. Nu e o scuză pentru noi. Aveam 1-0 şi mai era un pic până la final. Nu avem voie să pierdem atât de multe puncte. Important e ce facem noi. Dacă nu schimbăm mentalitatea va f foarte greu. Să fim mai inteligenţă. Avem un derby pe care vrem să-l câştigăm", a declarat Mario Camora, la Digi Sport.