GALERIE FOTO "Mă sperii sau ce?" Neagoe dezvăluie ce i-a zis lui Mandorlini după Petrolul - CFR

"Mă sperii sau ce?" Neagoe dezvăluie ce i-a zis lui Mandorlini după Petrolul - CFR Superliga

Eugen Neagoe și Andrea Mandorlini au intrat într-un conflict la finalul meciului Petrolul - CFR Cluj, încheiat cu victoria ploieștenilor, scor 1-0.

Denis Radu a adus victoria ploieștenilor cu un gol în minutul 77. Imediat după ultimul fluier, a existat un conflict pe teren între antrenorii celor două echipe, însă ambii au minimizat la final gravitatea conflictului.

Neagoe dezvăluie ce i-a zis lui Mandorlini după Petrolul - CFR

Eugen Neagoe, care a ajuns la două victorii consecutive pe banca Petrolului, a explicat ce l-a deranjat în comportamentul lui Andrea Mandorlini și de ce a părut la televizor că l-a împins pe omologul de la CFR în momentul scandalului.

  • Neagoe mandorlini 1

"Sunt în continuare probleme financiare la echipă, dar băieții au fost conectați la tot ce am avut de făcut în aceste săptămâni. Am fost plecați 5 zile la Brașov, am muncit foarte mult, s-a acumulat oboseală, dar au făcut un joc bun în această seară. Mă bucur că, în afară de cele 3 puncte, am văzut această bucurie, iar fanii au plecat acasă fericiți. Aș vrea să se întâmple asta la fiecare joc.

Ce s-a întâmplat la final? Nimic important. Nu a fost mai nimic. A fost presiunea rezultatului pe amândoi. Și el a fost nemulțumit la o fază, și eu. Nu știu cine a avut dreptate, dar nu au fost jigniri. El a venit foarte aproape de mine să-mi zică ceva. Dă-te puțin mai încolo. Mă sperii sau ce? Nu sunt așa sperios! N-am avut timp să discut după, dar n-am nimic de împărțit cu el. 

Eu cred că CFR e o echipă care se bate cu șanse reale la play-off. Petrolul? Eu vreau să ieșim din situația asta. Suntem la puține puncte de echipele din fața noastră. Îmi doresc să am toți jucătorii bine", a spus Neagoe.

Petrolul, care a avut un start foarte slab de sezon și a decis să îl înlocuiască pe Liviu Ciobotariu cu Eugen Neagoe, are parte de un reviriment. Ploieștenii au legat două victorii și au ajuns la 12 puncte în primele 13 etape, clasându-se pe poziția a 13-a.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!