S-au jucat două reprize a câte 60 de minute, iar Alexandru Musi a fost unul dintre cei mai periculoși jucători ai echipei din Ștefan cel Mare. Golurile au fost însă marcate de Cătălin Cîrjan, Casian Soare și Hakim Abdallah.

Dinamo, egal cu Motor Lublin

Dinamo a deschis scorul după doar 9 minute, în urma unui contraatac, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid. Au urmat mai multe ocazii de gol pentru Dinamo, iar Alexandru Musi a fost aproape de gol. În cele din urmă, Motor Lublin a deschis scorul din penalty, după un fault în careu provocat de Sivis.

Dinamo a egalat în minutul 52 prin Cătălin Cîrjan. Musi a contribuit cu pasa decisivă. Motor Lublin a trecut din nou în avantaj în minutul 61 cu un șut din centrul careului. ”Câinii Roșii” au restabilit egalitatea în minutul 97 prin Casian Soare, din centrarea lui Soro.

Polonezii au marcat din nou în minutul 109 din lovitură liberă, dar Dinamo a punctat încă o dată pe final prin Hakim Abdallah, care a înscris de la 11 metri.

Pentru Dinamo vor urma alte două meciuri de pregătire cu Omonia Nicosia și Tunari. În prima etapă a noului sezon, Dinamo o va întâlni pe Csikszereda Miercurea Ciuc.