Leo Grozavu, cumpătat chiar dacă formația sa a câștigat cu 4-0: „Sper să rămânem ancorați în realitate”

Leo Grozavu, cumpătat chiar dacă formația sa a câștigat cu 4-0: „Sper să rămânem ancorați în realitate” Superliga

FC Botoșani s-a impus cu 4-0 în fața Unirii Slobozia, într-un meci din etapa a treia a Superligii. Partida a putut fi urmărită în format LIVE TEXT pe site-ul Sport.ro.

Moldovenii au marcat de două ori în prima repriză prin Mailat și Dumiter, iar în a doua parte Țigănașu și din nou Dumiter au stabilit scorul final.

FC Botoșani a obținut prima victorie din acest sezon, în timp ce Unirea Slobozia a suferit a doua înfrângere a acestei stagiuni.

Leo Grozavu, cumpătat după victoria cu 4-0

Leo Grozavu și-a felicitat jucătorii după victoria clară în fața ialomițenilor, dar a vrut să scoată în evidență faptul că își dorește ca jucătorii său să rămână cu picioarele pe pământ. 

După ce a arătat tabela de marcaj, dar și după aspectul jocului, cred că am fost echipa mai pragmatică, mai consistentă ca ocazii de poartă. Nu aș vrea să ne entuziasmăm prea tare. Am reușit să marcăm repede, dar după nu am mai avut consistență. 

Am făcut diferența prin câțiva jucători care au avut o zi de grație. Sper să rămânem ancorați în realitate. Avem meciuri grele în continuare și nu vreau să credem că am reușit cine știe ce în seara asta (n.r. luni, 28 iulie). Știam că este un adversar dificil Slobozia. Am avut și anul trecut probleme cu ei.

Jucăm în continuare cu improvizații, încă nu suntem la capacitate maximă, au fost jucători care au venit târziu la pregătire. Putem deveni mai buni, dar asta depinde de noi. Trebuie să rămânem echilibrați, modești”, a spus Leo Grozavu, la flash-interviu. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!