Reghecampf, despre plecarea lui Andrei Ivan de la Universitatea Craiova: ”Nu mai crede că ofertele serioase vin după trei meciuri”

Laurentiu Reghecampf Andrei Ivan Superliga Laurentiu Reghecampf
Iosif Pintilie
Data publicarii: Marti 02 Noiembrie 2021, 10:34
Data actualizarii: Marti 02 Noiembrie 2021, 11:11

Andrei Ivan este într-o creștere uriașă de formă.

Andrei Ivan este cel mai în formă jucător de la Universitatea Craiova. Atacantul de 24 de ani a înscris de 8 ori în cele 9 etape de campionat pe care le-a jucat, fiind al doilea cel mai bun marcator din competiția internă, după Jefte Betancor, care are 9 reușite.

Acesta a reușit să înscrie de 4 ori în duelul cu CS Mioveni, două dintre goluri fiind din lovitură de la 11 metri. Despre el s-a vorbit intens în ultima perioadă. După experiențele eșuate de la Kuban Krasnodar și Rapid Viena, Ivan așteaptă un transfer de efect în străinătate.

Laurențiu Reghecampf, antrenorul Universității Craiova, a spus că Andrei Ivan este liniștit și nu se gândește încă la un transfer.

Andrei Ivan, un fotbalist căutat

"Un fotbalist poate să joace foarte bine şi dacă nu marchează. Este evident însă că un atacant trebuie să o bage şi în poartă, iar în ultima perioadă Ivan le reuşeşte pe amândouă. El ştie, poate mai bine decât alţii, cât este de greu în străinătate, dar sunt sigur că a remarcat şi lucrurile bune din fotbalul important şi îşi doreşte să se reîntoarcă afară.

Pentru a obţine asta, el trebuie să continue acest sezon bun, echipa să aibă performanţe şi sunt sigur că la vară, la finalul campionatului, vor apărea oferte adevărate pentru el. Staţi liniştiţi, e suficient de matur să nu mai creadă că ofertele serioase vine după trei meciuri, şapte meciuri reuşite.

Ştie bine ce îi trebuie, adică seriozitate, constanţă şi meciuri bune legate. Depinde de el mai mult decât de oricine", a explicat Reghecampf pentru Digisport.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!