FCSB a făcut cel mai scump transfer al iernii prin aducerea lui Alexandru Stoian, atacantul de 17 ani fiind cumpărat de la Farul Constanța pentru 500.000 de euro, sumă care poate ajunge la un milion, în funcție de bonusurile de performanță.

Deși este considerat un mare talent, Stoian nu a fost inclus în lotul roș-albaștrilor pentru meciurile din Europa League, neîndeplinind criteriile pentru lista B. Totuși, a debutat deja în Superligă și a intrat pe teren la pauză în meciul cu CFR Cluj din etapa #24.

Stoian voia să se lase de fotbal la o vârstă fragedă

În cadrul primului interviu acordat de când a venit la FCSB, Stoian a povestit cum a fost la un pas să renunțe la fotbal când era foarte mic.

„Eram la școală și a venit domnul profesor Preda, mi-a dat un pliant cu antrenamentul de la 6 seara. Am zis că mă duc. Emoții mai mari ca atunci n-am avut niciodată. Începusem să plâng pe la antrenamente. Era taică-miu lângă teren și i-am zis: «Haide, că nu mai vreau să stau!». După aia a început să-mi placă. Mă jucam cu mingea în fiecare zi, numai în parcuri stăteam”, a povestit tânărul atacant.

Născut la Madrid pe 15 decembrie 2007, Alexandru Stoian a crescut în România și este un produs al Școlii de Fotbal Benfica București. Fotbalul a fost mereu parte din viața lui, iar bunicul său a avut un rol important în dezvoltarea sa.

„Eram în cartier la mine, ieșeam la fotbal, toți copiii țineam cu FCSB-ul, ne duceam la meciuri. Ieșeam cu tataie în parc și îmi dădea centrări, iar eu dădeam cu capul la poartă. El visa să mă vadă la televizor”, a povestit tânărul.

În Superliga României, atacantul în vârstă de 17 ani a jucat deja 14 meciuri, 13 dintre acestea pentru campioana de acum două sezoane, Farul Constanța.