VIDEO EXCLUSIV Jucătorul la care visează Gigi Becali este la mare căutare: „Cea mai concretă discuție este cu un club din Rusia!”

SPORT.RO
Data publicarii: Joi 06 Ianuarie 2022, 21:48
Data actualizarii: Joi 06 Ianuarie 2022, 21:56

Închizătorul dorit de Gigi Becali este curtat de mai multe cluburi. 

Învățat să aducă cei mai buni talentați jucători din România, Gigi Becali a mărturisit că a pus ochii pe Nicolae Păun (22 ani). Doar că patronul FCSB-ului are concurență pentru închizătorul lui Sepsi OSK. Florin Vulturar a precizat că pe lângă interesul clubului roș-albastru, jucătorul este ademenit cu un contract în campionatul Rusiei.

„Păun a crescut foarte mult în ultima perioadă, un jucător destul de căutat. Cea mai concretă discuție este cu club din Rusia”, a declarat Florin Vulturar pentru știrile PRO TV.

Păun: „N-aș putea să refuz FCSB!”

Mijlocașul defensiv al lui Cristiano Bergodi a dezvăluit că mutarea la FCSB ar fi un pas înainte, cu toată presiunea pusă de Gigi Becali, și că nu ar putea să refuze un transfer la vicecampioana României. 

„N-aș putea să refuz FCSB! E o șansă pentru oricare fotbalist când e dorit acolo. Până la urmă e cea mai bună echipă a țării. Presiunea e normal să fie mai mare. Acolo fiecare greșeală e văzută, cu siguranță vor fi critici. Îmi place presiunea, fără ea nu poți juca fotbal”, a declarat Nicolae Păun pentru gsp. 

În acest sezon, închizătorul a bifat 22 de meciuri pentru Sepsi OSK în toate competițiile, în care a reușit să marcheze un gol și să ofere o pasă decisivă. 

Clasamentul Ligii 1 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!