Jucatorii se tem ca Supercupa a fost ULTIMUL meci la Steaua! Bicfalvi nu e Kaka si Tatu nu poate fi Bilasco si brazilian:

Steaua leandro tatu otelul Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 18 Iulie 2011, 17:00
Data actualizarii: Luni 18 Iulie 2011, 18:17

Steaua a pierdut primul meci oficial al sezonului si a fost anuntata de patron in lupta pentru locurile 5-6, desi era sigura de Champions League inaintea infrangerii cu Otelul.

www.sport.ro iti prezinta 5 concluzii dupa Otelul - Steaua!

Steaua chiar joaca fiecare meci ca si cum ar fi ultimul!
Steaua a transferat fara strategie si asteapta sa inghita nume noi dupa infrangerea din Supercupa. Ronny Levy a gasit oameni in Israel, dar DVD-urile lui n-au interesat pe nimeni. Situatia nu s-a schimbat nici acum, cand tot Prepelita, Bourceanu sau Curelea sunt asteptati in echipa lui de Champions League. La Steaua, cliseul care cere ca fiecare partida sa fie jucata ca o finala ar trebui tratat mai serios decat cu un zambet. Jucatorii chiar risca la fiecare meci sa-si vada pentru ultima oara numele pe tricoul primei echipe daca nu sunt acceptati de raportul de evaluare dictat la TV din loja. Bicfalvi si Latovlevici sunt ultimii care au ratat proba practica.

'Kaka' Bicvalfi vs Eric Bicfalvi
Bicfalvi n-are nicio vina ca nu e Kaka. Steaua il vede de 4 ani, iar patronul asteapta inutil sa-l transforme intr-un mag capabil sa produca bani multi dupa export. "M-am convins eu si cu Bicfalvi asta, mi-a fot zis MM ca a crescut mult in pregatiri, dar e clar. E fotbalist de antrenamente", a fost concluzia lui Gigi Becali dupa 0-1 cu Otelul. Chiar daca a avut timp sa-i investeasca potentialul pentru binele echipei inca din 2007, Steaua n-Biua inteles ca Eric nu va fi niciodata jucatorul pe care il cere imaginatia lui Becali.

Bicfalvi are garantii de la Hagi si doua goluri importante marcate in Ghencea, intr-un derby cu Dinamo si o superexecutie cu Poli Iasi. Momentele mari se termina aici pentru el. Capitan pentru 24 de ore sezonul trecut, mijlocasul a pierdut banderola dupa ce patronul a aflat ca va fi rezerva in urmatorul meci. La fel cum se va intampla si la Sibiu, in prima etapa. Altfel, Levy va fi considerat un sfidator si va plati gestul inconstient la analiza telefonica televizata a lui Becali.

Tatu: "Nas ne dagonyat!"
Brazilianul nu da declaratii in rusa, dar titlul de mai sus se potriveste perfect stilului sau de joc: "Nu o sa ma prindeti!". La Piatra Neamt, noua achizitie a Stelei a aratat ca vrea sa joace fotbal, dar n-a fost lasat de tactica lui Levy. Antrenorul fie nu i-a inteles stilul, fie a crezut ca Tatu poate sa fie si brazilian, si Bilasco in acelasi timp.

Fotbalistul adus de la Beira Mar a trebuit sa controleze multe mingi inalte trimise pe stilul varfului de careu care, dupa mult timp, nu mai exista in jocul Stelei. Tatu a avut nevoie de multe miscari pentru a-si impune controlul si a irosit energie in duelurile de forta cu Sergiu Costin si Perendja. Leandro face fata actiunilor individuale, e tehnic si rapid, dar planul lui Levy i-a anulat majoritatea calitatilor.

Ce transferuri NU trebuie sa faca Steaua
Gigi Becali pronunta de la finalul campionatului trecut aceleasi nume cand e intrebat de transferuri, dar intarzie sa umble in cont pentru a aduce oameni de titlu. Moraes, Prepelita, Bourceanu si Curelea sunt prin rotatie prioritari pe lista de achizitii a Stelei. In ultimele zile, conducerea a renuntat la nominalizari in favoarea cifrelor si a facut si a facut ca politica de transferuri sa piarda si mai mult din credibilitate. 4, 5 sau 6 jucatori sunt asteptati sa mearga sa faca spectacol pe National Arena si li se promite Champions League in 2012.

Becali e incantat de Tanase si il anunta in continuare vedeta suprema in tricoul cu numarul 10. Nimeni de la Steaua nu pare sa realizeze lipsa de calitati a lui Tanase pentru jocul clasic de mijlocas stanga, iar CT10 e facut sa creada ca trendul pentru banda poate pleca numai de la el. Asa cum il vedea si Mihai Stoichita, pe Tanase l-ar pune in valoare o pozitie centrala, chiar zona in care Steaua se plange ca ii lipsesc solutiile. Tatu si Rusescu ar aproba calitatea paselor primite si ar putea face ca eforturile sa le conteze pe tabela.

Cat rezista Levy?
Antrenorul israelian are un avantaj important fata de antrenorii Stelei din sezonul trecut. Faptul ca a fost recomandat de MM Stoica il identifica practic cu viitorul managerului general. Ronny poate fi sigur ca nu va repeta scenariile Lacatus, Hagi sau Bergodi, desi trebuie sa suporte analizele video facute de Becali dupa meciuri si sa-i accepte in primul 11 pe oamenii pe care se cer milioane: Radut, Mihai Costea si Tanase. Contractul sau depinde numai de valoarea pe care o poate suporta variabila sa de rezistenta.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!