Vineri seară, FCSB s-a deplasat la Mioveni pentru confruntarea cu FC Argeș din etapa #22 a Superligii. Piteștenii s-au impus cu 1-0 și le-au pus o piedică mare campionilor en-titre în cursa către zona de play-off.
Joyskim Dawa a revenit la FCSB după 10 luni de absență: ”Acum putem realiza ceva”
Joyskim Dawa a fost integralist la Mioveni, după ce a revenit în lotul echipei pregătite de Elias Charalambous în urma unei accidentări care l-a ținut departe de teren 10 luni.
După meci, Dawa a explicat că se simte bine să joace din nou fotbal într-un meci oficial, dar în același timp a indicat cât de dezamăgit e după eșecul cu FC Argeș.
”A fost o perioadă lungă. Sunt fericit că am revenit, dar am pierdut meciul și sunt foarte dezamăgit. Am încercat să dau tot ce pot astăzi. Au avut o ocazie și au marcat, noi nu am reușit. A fost dificil, dar am muncit mult pentru a reveni. Nu au fost mai buni decât noi!
Au așteptat o greșeală și au profitat. Am avut două sau trei ocazii și nu am marcat, am încercat să pasăm, dar terenul nu era bun, pentru nicio echipă nu este ușor să joace pe un asemenea teren.
Fiecare meci este dificil, iar meciul cu Dinamo Zagreb va fi mai dificil decât cel de astăzi. Trebuie să ne întoarcem cu o victorie. Când joci fotbal, trebuie să ai încredere. Cred că putem realiza ceva în Europa și în campionat”, a spus Joyskim Dawa.