Ioan Varga a fost deranjat de ultimele declarații ale lui Daniel Pancu, care i-a pus mai multe condiții pentru a rămâne la CFR Cluj.
Ioan Varga a spus clar cine va fi noul antrenor de la CFR Cluj
Ruptura dintre patronul lui CFR Cluj și Daniel Pancu pare iremediabilă, iar Ioan Varga a venit cu încă o reacție după declarația fostului jucător de la Rapid.
Cu toate că Daniel Pancu a reușit să o califice pe CFR Cluj în play-off, omul cu banii de la echipă ardeleană a fost extrem de deranjat de condițiile puse de antrenorul român.
„Deocamdată e Pancu, deci sunt numai supoziții. Față-n față cu mine mi-a garantat de 200 de ori că nu pleacă, că el vrea să rămână și m-am supărat după ultima lui declarație. Dacă așa stă problema, stai liniștit că avem șapte antrenori la coadă, nu stăm noi după tine.
E un nesimțit! După ce ți-am dat putere și condiții și zici că vrei nu știu ce…Cu condițiile astea s-au câștigat campionate, nu cu altele”, a declarat Ioan Varga, pentru Monitorul de Cluj.
Patronul lui CFR Cluj a dezvăluit pe cine și-ar dori să pună antrenor din sezonul următor.
„Dan Petrescu a fost dintotdeauna numărul unu, ca să ne înțelegem. A plecat din cauză că a fost bolnav, nu din alt motiv. Dacă era sănătos, el era antrenor.
E mai bine acum, m-am și întâlnit cu el. Acum mai are ultimele tratamente pe care trebuie să le facă, sper ca în două-trei săptâmâni să fie fresh. Dacă e fresh, sigur va fi el! Dacă nu, ne orientăm mai departe”, a mai spus Ioan Varga.
Declarația care l-a înfuriat pe Ioan Varga
În momentul în care a fost întrebat în ce condiții ar accepta să continue pe banca celor de la CFR Cluj, Daniel Pancu a cerut printre altele salarii la zi, o bază de pregătire, dar și unele transferuri.
”În primul rând, detaliile cele mai importante și care contează cel mai mult sunt legate de promisiunile mele. Atât domnul Varga, cât și președintele Mureșan vorbesc de două milioane la sută, sunt cuvintele mele, dar niciunul nu continuă, în alte condiții. Continuarea e în alte condiții. Văd că niciunul dintre ei nu a spus.
În alte condiții înseamnă salarii la zi, o altă bază de pregătire și câțiva jucători de top. Până acum, nu s-a întâmplat nimic din aceste lucruri și mai sunt două săptămâni până se termină campionatul. Am spus că rămân două milioane la sută, dar în alte condiții”, a declarat Daniel Pancu.