Ultima întâlnire dintre cele două a avut loc în martie 2023, când ardelenii s-au impus pe ”Cluj-Arena” cu 2-0 în fața lui FC Argeș, în anul în care piteștenii au și retrogradat în eșalonul secund.
Ioan Ovidiu Sabău și-a analizat adversarii înainte de Argeș - ”U” Cluj: ”Se vede mâna lui Andone”
Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul lui ”U” Cluj, a analizat-o pe Argeș. A vorbit și despre Bogdan Andone, antrenorul piteștenilor, care din septembrie 2024 a strâns 36 de apariții pe banca clubului.
- FC Argeș se află pe locul cinci în clasament cu 16 puncte obținute după nouă etape disputate în sezonul regulat. Cinci victorii, o remiză și trei eșecuri au înregistrat până acum piteștenii
- ”U” Cluj se situează pe a opta poziție în clasament cu 13 puncte. Echipa lui Ioan Ovidiu Sabău a câștigat trei meciuri, la care s-au adăugat patru remize și două eșecuri
”Întâlnim o echipă care are multă încredere, mult entuziasm, care stă bine din punct de vedere fizic, e organizată, are jucători disciplinați. Impactul cu prima ligă îi face să fie destul de atenți la detalii, preocupați să își perfecționeze jocul, să impresioneze. E acea emoție, acea dorință mare atunci când promovezi, există acel entuziasm adus și de rezultate.
Se vede mâna lui Bogdan Andone. Argeș e o echipă bună de contraatac, periculoasă la faze fixe, stă bine în teren, uneori vine cu un pressing avansat, alteori se retrage. Caio e un jucător care are acele momente bune, în care poate să aibă o pasă, un șut, o execuție, bate foarte bine fazele fixe.
Rămâne o echipă bine organizată, cu o stare de spirit bună. Se luptă pentru fiecare minge, încearcă să își câștige duelurile. Chiar dacă sunt depășiți de adversar unu la unu, imediat vin cu faulturi, sunt agresivi sportiv vorbind. E o echipă care are încredere în urma unor rezultate.
Fără dar și poate că vor fi jucători care vor dori să demonstreze că s-a renunțat ușor la ei. Așa cum alții au venit de la alte echipe unde nu s-au adaptat și aici au arătat foarte bine, nu înseamnă că acei jucători care au plecat de aici sunt jucători fără calitate sau nu au corespuns din punct de vedere al caracterului. Am considerat eu că sunt alții mai buni decât ei, asta e tot.
Din punct de vedere al seriozității, nu am avut ce să le reproșez, toți au fost profesioniști, au respectat clubul, au încercat să dea maxim”, a spus Sabău.