OFICIAL Încă un transfer la FCU Craiova! Mititelu a adus un căpitan din Portugalia cotat la 500.000 de euro

Danny Henriques Adrian Mititelu B-SAD FC U Craiova Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 18 Ianuarie 2023, 15:10
Data actualizarii: Miercuri 18 Ianuarie 2023, 16:22

FC U Craiova a anunțat transferul fundașului central olandez Danny Henriques (25 de ani), care a evoluat în ultimii trei ani la formația portugheză B-SAD.

Danny Henriques, născut la Rotterdam, și-a făcut junioratul în țara natală, la formații precum Excelsior sau Cambuur, iar în 2017 a făcut pasul în Portugalia, unde a evoluat pentru Vilafranquense și B-SAD.

Danny Henriques a semnat cu FC U Craiova

La nivelul primei ligi a Portugaliei, olandezul a strâns 44 de meciuri și un gol. În actuala stagiune, prima în eșalonul secund, Henriques a fost căpitanul lui B-SAD, a jucat în 18 partide și a înscris o dată

"Fotbal Club Universitatea 1948 anunță faptul că fundașul central, de picior stâng, cu dublă cetățenie, atât olandeză, cât și portugheză, Danny Henriques, a semnat cu gruparea alb-albastră un contract valabil până în vara anului 2024, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon.

În vârstă de 25 ani, născut în orașul Rotterdam, Danny a crescut în academia celor de la Excelsior, echipă care se află, în acest moment, pe locul 13 în Eredivisie.

Fundașul olandez a debutat în fotbalul mare în iarna anului 2020, atunci când se afla în lotul celor de la B Sad, într-un meci din prima ligă din Portugalia, împotriva celor de la Santa Clara, pierdut cu scorul de 2-0. 

De-a lungul ultimilor ani, Danny a mai trecut pe la echipe precum: Excelsior, SC Cambuur, Vilafranquense și B Sad.

În prima parte a acestui sezon, el a bifat 18 partide în tricoul celor de la B Sad și a înscris un singur gol, într-un meci încheiat la egalitate cu Vitória Guimarães din Cupa Allianz, scor 2-2. De asemenea, el a fost căpitanul formației din eșalonul secund al Portugaliei. Danny Henriques va îmbrăca tricoul cu numărul 34 la Craiova.

Mult succes în tricoul alb-albastru, Danny!", a transmis FC U Craiova.

  • 500.000 de euro este cota de piață a lu Danny Henriques, conform Transfermarkt


Ce transferuri a mai făcut FC U Craiova în această iarnă

Antrenor - Nicolo Napoli (confirmat)

Veniri - Matheus Mascarenhas (Brazilia / 24 de ani / fundaș stânga / Confianca-SE / liber de contract), Alexandru Vodă (România / 24 de ani / fundaș dreapta / liber de contract)

Reveniri după împrumuturi - Alexandru Raicea (România / 26 de ani / extremă dreapta / CSC Șelimbăr) 

Plecări - David Croitoru (România / 19 ani / mijlocaș central / contract reziliat)

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!