Ilie Dumitrescu l-a atacat dur pe Reghecampf: ”Nu există așa ceva!” Episodul care i-a lăsat un gust amar

Ilie Dumitrescu Laurent Blanc Superliga Ilie Dumitrescu l-a făcut praf pe Reghecampf: ”Nu există așa ceva”
Iosif Pintilie
Data publicarii: Sambata 21 August 2021, 10:03
Data actualizarii: Sambata 21 August 2021, 10:16

Ilie Dumitrescu nu îl vede cu ochi buni pe Laurențiu Reghecampf și a adus aminte de un episod din trecut. 

Fostul antrenor de la FCSB, actualmente la Universitatea Craiova, a fost obiectul uneia dintre cele mai spectaculoase mutări din această perioadă de transferuri. Totuși, Reghecampf nu a reușit încă să demonstreze la Craiova.

Ilie Dumitrescu nu îl vede prea bine pe Reghecampf, în duelul cu Marius Șumudică și Edward Iordănescu. Pentru fostul internațional, este foarte greu de trecut peste un eveniment de acum câtiva ani, când Reghecampf a spus că Alexandru Tudorie trebuie să care bagajele, în perioada în care erau amândoi la FCSB.

  • Ilie Dumitrescu l-a făcut praf pe Reghecampf: ”Nu există așa ceva”

Ilie Dumitrescu: "E inadmisibil!"

 

„Pentru mine, este extraordinar Șumudică, este senzațional. Șumudică, cât a fost plecat în Turcia, ne-a lipsit, dar cred că ar trebui să aibă alt discurs, mai ales când e vorba de jucători, indiferent care jucători.

Eu îmi aduc aminte de o expresie a lui Reghecampf și cu care eu nu am fost de acord și am spus-o în direct acum câția ani. Se referea la un jucător, la Tudorie, că trebuie să care bagajele, sau ceva de genul ăsta.

Nu poți să faci asta, să spui așa ceva, n-ai cum să vorbești asta! E inadmisibil, nu se poate așa ceva! Adică sunt lucruri pe care n-o să le întâlnești la niciun antrenor în fotbalul adevărat, la cel mai înalt nivel. Nu există așa ceva!”, a spus Ilie Dumitrescu, conform Digisport.ro.

Reghecampf, ironic cu Tudorie

 

„Tudorie e bine. E înalt, are 1,90 m  este frumos. Este la echipa a doua, va juca un meci. E bine, a fost pe teren. De ce nu l-aţi întrebat după meciul în care a fost titular? Mă întrebaţi pe mine? Cum a văzut el meciul pe care l-a jucat?! O să ne ajute. Când o să avem bagaje, când o să cărăm ceva, o să ne ajute. Deocamdată e la echipa a doua”, a spus Laurențiu Reghecampf la acea vreme.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!