Ilie Dumitrescu, cuvinte de laudă despre Rapid. Marea schimbare observată după numirea lui Cristiano Bergodi

Ilie Dumitrescu Cristiano Bergodi Rapid Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 24 Iulie 2023, 08:20
Data actualizarii: Luni 24 Iulie 2023, 08:33

Rapid a învins-o pe Universitatea Cluj la scor de forfait, 3-0, în deplasare, la Mediaş, într-un meci din etapa a doua a Superligii.

Rapid a deschis scorul prin Marko Dugandzic (45), al cărui şut a fost deviat nefericit de Radoslav Dimitrov. Oaspeţii şi-au majorat avantajul prin autogolul lui Bogdan Vătăjelu (62), care a reluat mingea în propria poartă, în încercarea de a degaja centrarea lui Alexandru Albu.

Francezul Jayson Papeau (72) a închis tabela, după ce apărarea clujeană nu a reuşit să respingă o centrare. Aceasta este prima victorie pentru Rapid în noul sezon, sub comanda antrenorului Cristiano Bergodi.

Remarcile lui Ilie Dumitrescu despre evoluția Rapidului

Fostul internațional român a apreciat jocul prestat de formația antrenată de Cristiano Bergodi, remarcând anumite îmbunătățiri și schimbări. 

"O echipă solidă Rapid și puțin schimbată în sezonul ăsta. După ce înscrie, rămâne sus, joacă în același stil ofensiv. Asta vrea să imprime în momentul de față Bergodi la Rapid. Linia asta de trei de la Rapid mi-a plăcut foarte mult.

Cîrjan, Funsho și Papeau, foarte buni. Funsho are calitatea asta să se transforme în al doilea atacant. Rapid are un stil mai ofensiv cu Bergodi decât cu Mutu. Vezi cum echipa rămâne în multe momente sus, face presing, nu se retrage.

Mă așteptam ca în minutul 65 să schimbe Bergodi. Dar nu, el a schimbat în minutul 78, pe Cristea, care s-a accidentat", a declarat Ilie Dumitrescu, potrivit Digi Sport

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!