Cu fostul selecționer al naționalei U21, CFR Cluj a urcat în clasament iar acum și-a asigurat cel puțin prezența în ”TOP 3”, adică în preliminariile Conference League. Ardelenii pot ajunge chiar în Europa League, dacă una dintre Universitatea Craiova sau U Cluj va câștiga eventul.

Neluțu Varga i-a pregătit contractul lui Daniel Pancu

În această perioadă, au existat zvonuri potrivit cărora Pancu ar fi dorit pentru a-l înlocui pe Costel Gâlcă din sezonul următor la Rapid, dar antrenorul de la CFR Cluj a negat această variantă. Totuși, pentru a fi sigur că nu-l va pierde prea curând, Neluțu Varga este gata să-i ofere un alt contract.

În prezent, Pancu are un salariu lunar de 15.000 de euro la CFR Cluj, iar Varga îi propune o creștere de 33 la sută, adică un salariu de 20.000 de euro, notează ProSport. În plus, antrenorul ar urma să aibă mai multe bonusuri de performanță în noul său contract.

„Contractul lui e pregatit. I-am promis o mărire de salariu, pentru că merită. Și-a arătat calitățile în acest an. A curățat lotul de jucătorii inutili și a spart „bisericuțele”. Sută la sută îmi doresc să rămână. 

Am vorbit cu el și mi-a spus că apreciază ce a găsit aici și mi-a spus că va rămâne. Să nu uităm că și noi i-am dat încredere, când l-am numit și i-am dat oportunitatea să-și arate calitățile de antrenor”, a spus Varga, potrivit sursei citate.

CFR Cluj are coeficient bun, dar n-o ajută în Europa League

CFR Cluj se numără printre echipele din România cu un coeficient bun, datorită performanțelor echipei din perioada lui Dan Petrescu, dar asta nu i-a ajutat pe ardeleni să fie în urma capilor de serie în preliminariile Europa League. 

În Conference, de exemplu, lucrurile ar sta total diferit pentru echipa lui Daniel Pancu. Acolo ar beneficia de statutul de cap de serie în toate rundele preliminare.