Gigi Becali spulberă tot în Liga 1! Topul în care câștigă detașat duelurile cu Rapid, CFR Cluj și Universitatea Craiova

Gigi Becali FCSB top bani liga 1 Superliga Gigi Becali
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 04 Septembrie 2022, 17:33
Data actualizarii: Duminica 04 Septembrie 2022, 17:48

Chiar dacă FCSB nu a avut startul de sezon așteptat, echipa lui Gigi Becali se poate ”lăuda” cu statutul de lider incontestabil în alt top.

Cel al banilor cheltuiți în această vară! Plecarea lui Florin Tănase și calificarea în grupele Conference League l-au convins pe patronul de la FCSB să bage mâna adânc în buzunar pentru transferuri.

Topul în care FCSB nu are rival în Liga 1!

Potrivit datelor Transfermarkt, suma cheltuită de vicecampioana României pentru transferuri în această vară se ridică la 5,2 milioane de euro. Este, detașat, echipa care a cheltuit cei mai mulți bani, peste Rapid, care ocupă locul doi, cu 1,1 milioane de euro.

Din totalul de 5,2 milioane de euro, 3,2 s-au cheltuit pentru transferurile lui David Miculescu (UTA Arad, 1,7 milioane de euro) și Andrea Compagno (FCU Craiova, 1,5 milioane de euro).

Eduard Rădăslăvescu (Farul, 500.000 de euro), Radu Boboc (Farul, 400.000 de euro), Joyskim Dawa (FC Botoșani, 350.000 de euro), Vadim Rață (FC Voluntari, 300.000 de euro), Marco Dulca (Chindia, 250.000 de euro) și Bogdan Rusu (CS Mioveni, 200.000 de euro) sunt celelalte transferuri realizate de FCSB în această vară.

Podiumul este completat de CFR Cluj, care, potrivit sursei citate, a făcut transferuri în valoare de 950.000 de euro.

Topul sumelor de transfer din Liga 1:

1. FCSB - 5,2 milioane de euro

2. Rapid - 1,1 milioane de euro

3. CFR Cluj - 950.000 de euro

4. FCU Craiova - 450.000 de euro

5. Universitatea Craiova - 250.000 de euro

6. UTA Arad - 40.000 de euro

7. Hermannstadt - 10.000 de euro

Chiar și așa, rezultatele întârzie să apară pentru cei de la FCSB, care au singură victorie în șapte meciuri și ocupă locul 13, la 14 puncte distanță față de liderul Rapid, dar cu două meciuri mai puțin.

Programul lui FCSB în grupele Conference League:

FCSB a fost repartizată în grupa B, alături de West Ham, Anderlecht și Silkeborg. Echipa lui Nicolae Dică va avea un start de foc, cu o deplasare la Londra, urmată de meciul de pe teren propriu cu formația belgiană. Partidele cu danezii sunt programate în rundele 3 și 4.

Runda 1: 8 septembrie, 22:00: West Ham - FCSB

Runda 2: 15 septembrie, 22:00: FCSB - Anderlecht

Runda 3: 6 octombrie, 19:45: Silkeborg - FCSB

Runda 4: 13 octombrie, 22:00: FCSB - Silkeborg

Runda 5: 27 octombrie, 19:45: Anderlecht - FCSB

Runda 6: 3 noiembrie, 22:00: FCSB - West Ham

Meciurile din Conference League, acolo unde România este reprezentată de FCSB și CFR Cluj, dar și cele din Europa League vor putea fi urmărite ÎN DIRECT pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!