Recent, s-a vehiculat că atacantul ar fi ajuns la un acord cu echipa patronată de Gigi Becali în privința unui contract din următorul sezon, în care ar urma să încaseze 25.000 de euro lunar.

Gigi Becali, despre un eventual transfer al lui Andrei Ivan la FCSB: ”E imaginar!”

Gigi Becali a explicat că nu știe nimic nimic despre un eventual transfer al lui Andrei Ivan la FCSB. Patronul roș-albaștrilor nu a exclus această posibilitate având în vedere că atacantul s-a aflat sub comanda lui Mirel Rădoi la Universitatea Craiova, însă s-a arătat convins că, în cazul în care tehnicianul l-ar fi dorit pe Ivan, Rădoi i-ar fi comunicat acest lucru.

Habar n-am! Nici nu știu. M-a mai sunat cineva… Nu s-a inventat așa ceva. E posibil, dar nu cred, că-mi spunea Mirel, dar nu mi-a spus nimic. Dacă el vrea să-l ia, să-l ia! Eu nu știu nici măcar un cuvințel.

Atunci înseamnă că nu e adevărat (n.r. după ce a aflat că Mirel Rădoi l-a exclus în două rânduri din lot pe Andrei Ivan). Ce rost are să mai discutăm de asta. Hai să nu mai discutăm despre asta că e aiurea, e imaginar”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.