Gigi Becali râde de noua siglă a rivalilor de la Dinamo: ce animal le-a propus să folosească

Gigi Becali râde de noua siglă a rivalilor de la Dinamo: ce animal le-a propus să folosească Superliga

Patronul FCSB a analizat schimbarea siglei formației din Ștefan cel Mare, ironizând decizia conducerii de a opta pentru un design pe care îl consideră nefericit.

Dinamo urmează să treacă printr-un proces de rebranding, iar de la 1 iulie 2026 echipa va avea o nouă emblemă. Prezentarea acesteia de către președintele Andrei Nicolescu a stârnit nemulțumiri în rândul fanilor, dar și reacții amuzate din partea rivalilor tradiționali.

Gigi Becali a comentat decizia rivalilor, considerând că noua grafică reprezintă o alegere complet greșită din punct de vedere semantic. Omul de afaceri i-a ironizat pe „câini”, sugerându-le să aleagă un animal domestic în locul „lupului” (câine, de fapt), pe care îl asociază cu viclenia și lipsa de curaj.

Părerea finanțatorului FCSB despre noul logo

„Noua siglă, ei au făcut din două capete unul singur. Au făcut o combinație mai urâtă. Adică bine, eu o spun din punct de vedere al semanticii. Ei au câini. Ce înseamnă câinii-lupi? Ghinion! Dacă erau lei, vulturi, erau altceva”, a spus finanțatorul roș-albaștrilor.

  • Dinamo 1

Patronul FCSB a continuat seria ironiilor, analizând elementele vizuale ale noii sigle. „Au scos un cap și au băgat un vârcolac. Au unit vârcolacul cu capul de lup, mai rău! E mai periculos, din punct de vedere semantic. [...] Nu o să schimbe niciodată, dar nu vor avea noroc așa. Pune un porumbel, pune vultur… Oaie nu, că aia îmi pun eu. Eu pun berbec, cu coarne. Pui animal domestic, dacă vrei. Dacă tu te asociezi cu un lup, lupul poate să fie ceva benefic? Adică simbolizează lupul putere sau loialitate? Sau adevăr? Sau lumină? Sau dreptate? Sau responsabilitate!? Lupul e viclenie, minciună, fricos. El, dacă e singur, fuge!”, a transmis Gigi Becali.

Noua siglă a lui Dinamo a stârnit revoltă în rândul fanilor, iar oficialii clubului au anunțat un grup de lucru care se va ocupa cu refacerea siglei, așadar, sunt șanse foarte mici ca sigla prezentată de Andrei Nicolescu să fie folosită vreodată.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!