Gigi Becali nu mai aruncă sume uriașe pentru transferuri la FCSB: ”Nu dau mai mult de atât”

Gigi Becali FCSB Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 01 Iunie 2023, 11:39
Data actualizarii: Joi 01 Iunie 2023, 12:23

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, este gata să facă schimbări masive în echipă în această perioadă de mercato.

După ce a pierdut titlul, omul de afaceri a anunțat că va investi serios pentru a defila în sezonul următor în Superligă. Cu toate acestea, Becali a fixat și o limită: nu va cheltui mai mult de un milion de euro pentru un fotbalist.

Becali a recunoscut că este interesat de Andrei Borza de la Farul Constanța, dar nu crede că nașul Gică Hagi ar fi dispus să-l vândă la FCSB pentru această sumă, având în vedere că fundașul este dorit de echipe importante, precum PSV Eindhoven sau Fulham.

„Eu nu pot să dau mai mult de un milion pe un jucător la ora asta. Eu nu cred că-l dă Hagi pe Borza cu un milion. Crezi că-l dă?”, a spus Gigi Becali.

Răzvan Oaidă, Iulian Cristea, Deian Sorescu, Joonas Tamm, Boban Nikolov, Sorin Șerban și Billel Omrani au fost dați afară de la FCSB după finalul sezonului.

Fulham și PSV Eindhoven plănuiesc să îl transfere pe Andrei Borza de la Farul

Marți, tabloidul britanic The Sun a scris despre interesul celor de la Fulham pentru transferul lui Andrei Borza. Formația care a încheiat pe locul 10 sezonul din Premier League îl monitorizează de ceva vreme pe fundașul stânga și ar plănui să facă o ofertă de 2 milioane de lire sterline (aproximativ 2,3 milioane de euro).

Britanicii susțin că planul lui Fulham ar fi să îl cumpere pe Borza de la Farul, iar ulterior să îl împrumute la o echipă din primele cinci ligi ale Europei, unde să capete experiență înainte de a debuta în Premier League.

Lupta pentru transferul internaționalului de tineret al României s-ar da în doi. Pe lângă Fulham, și PSV Eindhoven ar fi interesată de Borza.

VIDEO Declarații Gigi Becali

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!