După 14 etape, „câinii” ocupă primul loc în clasament, cu 33 de puncte, unul peste Universitatea Craiova și trei peste Rapid, formația de pe poziția a treia.

Unul dintre oamenii de bază ai echipei este Danny Armstrong (28 de ani). Scoțianul are un sezon excelent și a contribuit decisiv la rezultatele obținute de formația din Ștefan cel Mare.

În primele 14 meciuri de campionat, Armstrong a marcat de șase ori și a oferit 10 pase decisive, cele mai multe din SuperLiga. Evoluțiile sale au atras atenția, iar Dinamo ar putea primi oferte pentru fotbalist în perioada de mercato din iarnă.

Dinamo i-a fixat prețul lui Danny Armstrong

Situația contractuală a scoțianului reprezintă însă o provocare pentru conducerea clubului. Înțelegerea sa expiră la finalul sezonului, astfel că Dinamo riscă să îl piardă gratis în vara anului viitor dacă acesta nu acceptă prelungirea contractului.

Președintele Andrei Nicolescu a vorbit despre posibilitatea unei vânzări și a dezvăluit suma pentru care ar accepta să renunțe la serviciile mijlocașului.

„La 3 milioane de euro pleacă. Sigur pleacă. Nu ai cum să spui nu unei astfel de oferte. Să fim realiști. 3 milioane pentru fotbalul din România, pentru ce propune, e o sumă foarte mare”, a declarat Nicolescu, potrivit Fanatik.

  • Un milion de euro este cota de piață a winger-ului scoțian, potrivit Transfermarkt.