Sâmbătă seara, Universitatea Craiova a spulberat-o pe FCSB în etapa #10 din sezonul regulat al Superligii României, pe stadionul ”Ion Oblemenco” din Bănie. La capătul celor 90 de minute, oltenii au înregistrat, așadar, toate cele trei puncte.
Gigi Becali, întrebat frontal: ”Vine Șumudică la FCSB?”
După meci, a urmat și o tiradă a patronului FCSB, Gigi Becali, care l-a îndemnat pe Marius Baciu, antrenorul principal al echipei, să-și prezinte demisia.
Tot după meci, omul de afaceri a fost întrebat dacă Marius Șumudică este o variantă pentru cârma roș-albaștrilor, iar Gigi Becali a sugerat că orice variantă este posibilă, în contextul în care fanii nu-l vor nici pe Șumudică, nici pe Ianis Zicu, doi tehnicieni cu care, acum, Gigi Becali nu ar avea vreo problemă să colaboreze.
”(n.r. – Șumudică vine?) Orice variantă poate să fie posibilă! Ilie, hai să-ți spun ceva! Eu acum văd cum stăm, că nici eu nu știu ce nebunie pot să am.
Că dacă mă enervez, mai bag 15-20 de milioane și iau jucători. Că nu pot să suport să fiu batjocorit. Dau 4-5 milioane, păi ce să fac? Să mă fac de râs? O să pun și antrenor. O să vedem!”, au fost cuvintele patronului, la cald, imediat după meciul de aseară, la Digi Sport.
Rămâne de văzut cu ce va face acum FCSB. Cert e că trebuie să fie puse la punct lucrurile în această pauză de trei săptămâni desemnată pentru jocurile echipelor naționale.