Roș-albaștrii au înregistrat trei puncte importante la Ovidiu în lupta pentru play-off. Cu 24 de puncte în 18 etape, campioana e la două lungimi în clipa de față de ultima poziție din play-off (Farul, 26p).

Gigi Becali a reacționat imediat după victoria cu Farul: ”I-am spus asta lui MM. La revedere!”

Imediat după meci, patronul FCSB, Gigi Becali, a intervenit în direct la televiziunea Digi Sport și a sugerat că dacă echipa sa nu ar fi învins-o pe Farul, atunci și-ar fi luat adio de la play-off.

”Era miza prea mare, asta i-am spus și lui MM, că noi astăzi jucăm finala de Cupa Mondială. Dacă Farul ne bătea, la revedere play-off! Nu mai aveai cum. N-are rost să mai facem socoteli acum. Aveam mari emoții, asta este.

Dacă ai 2-0, fă, mă, posesie, distrează-te cu ei. Am avut și ghinion, am avut și ocazii, și bară... am avut multe. Așa e fotbalul.

La titlu mă gândeam și înainte, d-aia aveam emoții. Emoția ca să nu mai am șanse la titlu. Dacă intrăm în play-off, titlul e la noi. Vedem acum. Dinamo, Rapid, Craiova... jucăm cu toate”, a spus Becali.

Adrian Șut și David Miculescu au punctat pentru FCSB, în timp ce Ionuț Larie a făcut-o pentru Farul. Toate cele trei goluri s-au înscris în prima parte a meciului.

După victoria cu Farul, FCSB a urcat pe locul 9 în clasament cu 24 de puncte. Șase victorii, șase rezultate de egalitate și șase înfrângeri a bifat trupa lui Elias Charalambous până acum.