Adrian Șut a adus trei puncte importante pentru campioana României cu execuția sa din prima repriză, astfel că FCSB va intra în play-off de pe primul loc, cu un punct peste urmăritoarea CFR Cluj și cu două peste Universitatea Craiova și U Cluj.

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a reacționat imediat și a lăudat un jucător după meciul de pe Arena Națională, la care au asistat 15.700 de spectatori.

Juri Cisotti (31 de ani) este noul favorit al finanțatorului campioanei. Mai în glumă, mai în serios, Becali a spus că italianul e peste Darius Olaru, Daniel Bîrligea și Florin Tănase, trei dintre jucătorii săi preferați.

Gigi Becali: ”Cisotti e cel mai bun de la noi”

„Noi venim după meciul cu Lyon, iar Craiova nu trece de centrul terenului. Asta înseamnă că avem echipă puternică. Ăsta e cel mai important lucru. Noi venim după atâta oboseală și am jucat așa, asta e cel mai important lucru. Noi am avut ocazie singur cu portarul, Băluță, care a dat în portar. A mai scăpat o dată singur Tănase și încă vreo două ocazii clare.

E diferență de valoare ca să spun direct și gata. Noi am pasat fără probleme, avem mare încredere, nu ne-am retras la 1-0, iar ocaziile mari au fost ale noastre. S-a văzut oboseala spre final.

Eu cred că cel mai bun jucător al nostru e Cisotti. Și peste Tănase, și peste Olaru, și peste Miculescu, și peste Bîrligea. N-am avut așa jucător ca el niciodată. După primul meci am crezut că face ca ceilalți, adică să se sperie. Pentru că s-a ascuns de minge, dar Cisotti e acum cel mai valoros jucător al nostru. Eu cred că poate juca la orice echipă din Europa. 

Fără exagerare, fără nimic. E mai bun ca Olaru. Să nu se supere Olaru, n-am vrut să zic până acum, dar azi mi-am dat seama că e mai bun. Să nu se supere Olaru pe mine, dar nu există așa ceva. Tot am studiat, dar azi am decis să spun. Atâta limpezime, atâta claritate, nu pierde mingea niciodată. N-am văzut așa ceva”, a spus Becali, la Prima Sport.

Transferat în iarnă de la Oțelul Galați, pentru 200.000 de euro, Cisotti a evoluat în zece meciuri până acum pentru FCSB, reușind să înscrie un gol și să bifeze un assist.

Cum va arăta clasamentul din play-off:

  • 1. FCSB - 28 puncte
  • 2. CFR Cluj - 27 puncte
  • 3. Universitatea Craiova - 26 puncte
  • 4. U Cluj - 26 puncte
  • 5. *Dinamo - 24 puncte
  • 6. Rapid - 23 puncte

*Un meci în minus în sezonul regulat. În cazul unui succes la Arad, cu UTA, Dinamo va intra în play-off cu 26 de puncte, pentru că va beneficia de rotunjirea punctajului. Un egal i-ar aduce lui Dinamo 25 de puncte la startul play-off-ului.

Dacă în play-off se dispută 10 etape (tur-retur), în play-out vor fi doar 9 (un singur duel direct, iar echipele din prima parte a clasamentului vor juca 5 meciuri acasă și 4 în deplasare).