Campioana a ratat, de această dată, prezența în play-off după ce FC Argeș și-a asigurat ultimul ”bilet”, astfel că va juca în premieră în play-out. Poate ajunge și Europa și de acolo, dacă va câștiga barajul de Conference League unde trebuie să învingă două echipe.

Supărat, Gigi Becali a anunțat schimbări majore la echipa sa chiar și la nivel administrativ. Ar urma să înființeze și un departament de scouting, de care se va ocupa chiar el.

Printre altele, finanțatorul campioanei en-titre se gândește deja la perioada de mercato din vară, în care are de gând să transfere 5-6 jucători.

Gigi Becali a numit cei șapte jucători care rămân sigur la FCSB

„Fundaș central care mă încântă, și aici e meritul lui Meme. Să îi dăm și o caldă, că după se răcește prea tare, i-am dat prea multe reci. Ca să îi dam una caldă, l-a adus pe Andre Duarte. Târnovanu, Andre Duarte, Bîrligea, Tănase, Olaru, Cisotti, David Miculescu. Șapte, mai trebuie încă patru. Păi Târnovanu în poartă, ai zis de Liga Campionilor. Deci mai avem nevoie de încă patru.

Miculescu e jucător de competiții mari. Deci patru ca să fie în echipă titulari. Dar trebuie șase, mai trebuie încă doi să fie rezerve stânga-dreapta, pentru Cisotti și David Miculescu. Ne trebuie 5-6 jucători, ne trebuie fundaș central.

Bine, să vedem Ngezana dacă se operează. Dacă nu se operează, nu ai ce să-i faci, nu poți să îl obligi pe jucător. El nu înțelege, el vine de acolo de la el. Păi nu ne despărțim”, a spus Becali, la Fanatik.ro.

FCSB va juca în play-out pentru prima oară cu noul format al Superligii

Roș-albaștrii s-au impus în etapa 29 de la Arad, 4-2 cu UTA, dar nu a fost de ajuns pentru a menține suspansul luptei pentru un loc în play-off până în ultima rundă din Superliga. FC Argeș a reușit să obțină ultimul loc de play-off, grație victoriei cu Dinamo, scor 1-0.

FCSB se află pe locul șapte în clasamentul Superligii cu 46 de puncte și va începe play-out-ul de pe prima poziție. Va juca în ultima etapă cu U Cluj, pe Arena Națională, astfel că poate majora diferența față de urmăritoare.