VIDEO Gică Hagi i-a dat replica lui Gigi Becali: „Acum să ne pregătim de Liga Campionilor!”

Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Luni 22 Mai 2023, 09:53
Data actualizarii: Luni 22 Mai 2023, 12:59

Farul Constanța a revenit spectaculos în meciul cu FCSB, din penultima etapă a sezonului, scor 3-2, după ce a fost condusă cu 2-0, adjudecându-și astfel titlul de campioană.

După meci, membrii clubului de la malul mării și-au dat întâlnire la restaurant local, unde au sărbătorit până în zorii zile câștigarea titlului.

La un moment dat, Gică Hagi a fost invitat la microfon de DJ-ul localui, pentru a ține un discurs. „Regele” a profitat de moment pentru a trimit câteva „săgeți” către Gigi Becali.

„Trebuie să ne pregătim de Champions League acum”, a spus antrenorul Farului Constanța, făcând aluzie la spusele lui Gigi Becali, care după victoria FCSB-ului din turul playoff-ului, cu Farul, scor 2-1, a cântat: „Lăsați-ne să ne pregătim de Liga Campionilor”.

Farul Constanța se pregătește de Liga Campionilor

„Pot? Trebuie să ne pregătim de Champions League acum. Vrem nu vrem, suntem obligați, așa că. Băgăm presiune. Din seara asta începem să băgăm presiune. O să vedem ce facem, ce aducem. O să facem o echipă mare, care trebuie să se bată acolo.

E greu, dar inventăm resurse. Trebuie să inventăm resurse ca să o facem. Avem obligație, de mâine trebuie să lucrăm bine! Seară plăcută, numai bine! Noi nu ne pregătim de Champions, suntem acolo, așa că…”, a declarat Gică Hagi, potrivit Prosport.

Farul a învins-o pe FCSB în trei din cele patru meciuri jucate în acest sezon, cu 3-1 (acasă) şi 3-2 (în deplasare) în sezonul regulat, iar acum cu 3-2. FCSB s-a impus în play-off cu 2-1.

  • Farul Constanța şi-a trecut în palmares al doilea titlu naţional, după cel obţinut de FC Viitorul în 2017.

Gluma zilei

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!