NEWS ALERT Gheorghe Hagi i-a găsit înlocuitor lui Denis Alibec! ”Surplus în Serie A, va trebui plasat”

louis munteanu Denis Alibec Farul Constanta Fiorentina Gheorghe Hagi Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 15 August 2023, 10:38
Data actualizarii: Marti 15 August 2023, 10:47

Atacantul vedetă de la Farul Constanța va lăsa un gol imens la echipă după plecarea în Qatar.

Plecat în Qatar să-și rezolve transferul la Al Muaither, Denis Alibec va lăsa descoperit postul de atacant la Farul Constanța, iar Gheorghe Hagi încearcă să aducă un înlocuitor pe măsură în ofensiva campioanei.

Cel mai la îndemână pare a fi Louis Munteanu, se profilează deja revenirea acestuia la Farul, unde a fost împrumutat de Fiorentina în ultimul sezon.

Excelent în campionatul României, dar fără să reușească să se impună în Italia, Louis Munteanu este pe lista de transferuri la echipa Viola.

”În atacul Fiorentinei, surplusul reprezentat de Kokorin, Gori și Munteanu va trebui plasat de Prade (n.r. - directorul sportiv al clubului, Daniele Prade), a scris și Firenze Viola.

Denis Alibec despre transferul în Qatar

Pe de altă parte, Denis Alibec a declarat că există și o posibilitate să se întoarcă înapoi în România dacă nu sunt pe placul lui condițiile de acolo și a dezvăluit și ce mesaj i-a transmis Gheorghe Hagi.

„Încă nu este sigur nimic, merg acolo să văd ce voi face, să văd condițiile și după voi lua o decizie. 

Acum trei zile am primit oferta. E foarte greu să mă despart de Farul, vă dați seama, e echipa mea de suflet, dar câteodată trebuie să mai faci și alegeri de genul pentru că atunci când te lași de fotbal nu te întreabă nimeni unde ai jucat și ce ai făcut. 

Am fost ieri la antrenament și le-am urat succes, le-am zis că nu e gata și e posibil să ne vedem în trei zile, nu se știe niciodată. Budi era fericit pentru mine, toată lumea era fericită, vom vedea ce va fi acolo.

Cu siguranță sunt mult mai matur, totul depinde de mine, trebuie să mă acomodez și să vedem cum va fi. Am înțeles că e mai bine decât în Arabia”, a declarat Alibec la plecarea din țară.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!