GALERIE FOTO Gabriel Torje, ultimele concluzii înainte de baraj: ”Un sezon foarte prost. Nu trebuie să ne sperie nimic”

Gabriel Torje Dinamo dinamo - uta arad Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 13 Mai 2022, 22:56
Data actualizarii: Vineri 13 Mai 2022, 23:02

Dinamo - UTA Arad 1-1 | Gabriel Torje a tras concluzii la finalul ultimei partide a lui Dinamo în acest sezon de Liga 1. ”Câinii” se pregătesc acum de baraj.

Experimentatul mijlocaș al ”câinilor” a greșit la golul marcat de UTA. A pierdut mingea după un duel cu Dumitru Cardoso, iar acesta a luat o acțiune pe cont propriu și a înscris în poarta lui Eșanu. Torje și-a asumat greșeala și se gândește acum la meciul de baraj.

Gabriel Torje, cu gândul la baraj: ”Un sezon foarte prost”

„Ultimele patru meciuri au fost rezultate pozitive, și astăzi cred că se putea obține mai mult. Am făcut o greșeală la primul gol al lor, mi-o asum, am încercat să evit să iau cartonaș galben. Și așa avem absențe din cauza cartonașelor, să fim cât mai mulți apți și în condiții de joc la meciurile de baraj. Sunt două meciuri grele și va fi nevoie de toată lumea. 

Important e meciul de baraj, trebuie să fim concentrați 100% și să arătăm ca o echipă care merită să rămână în prima ligă. Un sezon foarte prost, ce aș putea să zic mai mult de atât? Un sezon prost din partea noastră, a jucătorilor. 

Nu trebuie să ne sperie nimic, indiferent cine va veni din Liga 2 la baraj să joace contra noastră, cu siguranță vor veni încărcați emoțional pentru că au ratat promovarea directă. Noi trebuie să venim cu un moral bun. Trebuie să fim pregătiți pentru orice și să câștigăm acest baraj. Indiferent care va fi acolo, e o echipă care merită să câștige barajul”, a spus Gabriel Torje, la finalul partidei.

Dinamo termină sezonul pe locul 14, ce asigură participarea la baraj împotriva locului trei din Liga 2, care este ocupat, în momentul de față, de Universitatea Cluj.

Petrolul este prima echipă care și-a asigurat promovarea directă până acum, iar locul doi este ocupat de Hermannstadt. Sibienii au nevoie doar de un punct în meciul cu CSA Steaua din ultima etapă pentru a fi siguri de locul doi, în timp ce Universitatea trebuie să câștige la Chiajna și, în același timp, să spere că Steaua o va învinge pe Hermannstadt la Mediaș.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!