VIDEO EXCLUSIV Fotbalistul român de care s-a îndrăgostit cel care l-a ținut sub papuc pe Maradona. „Are foarte multe calități”

SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 22 Iunie 2022, 08:36
Data actualizarii: Miercuri 22 Iunie 2022, 11:34

Iosif Rotariu, fotbalistul care l-a ținut sub marcaj pe Maradona la Mondialul din '90, a spus în exclusivitate la Poveștile Sport.ro fotbaliștii din Liga 1 pe care-i îndrăgește. Emisiunea Poveștile Sport.ro e susținută de PENNY.

  • Galeria suporterilor adevărați își hrănește pasiunea pentru fotbal cu produsele PENNY din gama SuporterRO! Indiferent că ești la terasă împreună cu familia sau în gradină alături de prieteni, doza ta de energie pentru a susține tricolorii este dată de snackuri, apa cu vitamine și multe altele din galeria SuporterRO. Fotbalul ne aduce împreună!

Darius Olaru, Rareș Ilie și Baiaram sunt cei trei jucători din liga întâi pe care fostul internațional român, Iosif Rotariu, i-a numit într-un top trei fotbaliști români. 

„Văd în Darius Olaru un jucător destul de complet”

Iosif Rotaru și-a arătat simpatia pe care o are față de tânărul de la FCSB, afirmând că este un jucător complex din toate punctele de vedere.

„Eu văd în Darius Olaru un jucător destul de complet, cu evoluții foarte bune în campionatul intern. La echipa națională, într-adevăr, încă nu s-a acomodat, dar nici echipa nu-l ajută. În Darius Olaru văd un jucător care nu că se aseamănă cu mine, dar din punctul de vedere al efortului fizic, al implicării, al declarațiilor pe care le dă vizavi de presă, un copil de presă, are foarte multe calități. Eu îl văd pe Darius Olaru ca pe un fotbalist de modă veche, foarte educat cerebral, iar în teren dă totul pentru echipă și are foarte multe calități.”, a spus Iosif Rotaru despre jucătorul lui FCSB, Darius Olaru.

„Îl văd ca pe un jucător de viitor”

Rotariu a continuat topul spunând că Rareș Ilie (19) este un jucător talentat, iar Ștefan Baiaram (19) are potențial să devină un jucător important pe viitor.

„Pe locul doi l-aș vedea pe Rareș Ilie de la Rapid, nu-i cunosc caracterul, mentalitatea, dar în schimb are niște calități extraordinare. 

Pe locul trei, îmi place foarte mult Baiaram de la Craiova. (n.r. - juca pe stânga, acum pe dreapta) Aici, eu cred că greșesc foarte mulți antrenori, pentru că îi bulversează. Cel puțin Bairam era cel mai bun pe partea stângă, dar probabil că acolo ar trebui să joace. Îl văd ca pe un jucător de viitor”, au fost cuvintele lui Iosif Rotariu despre cei doi jucători.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!