Fotbalistul de la CFR Cluj venit în această vară, la un pas să plece. Cu cine ar putea semna în urma despărțirii

CFR Cluj Jefte Betancor Pafos FC Superliga Superliga Jefte / CFR Cluj
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 02 Septembrie 2022, 17:02
Data actualizarii: Vineri 02 Septembrie 2022, 17:01

Dan Petrescu a primit la CFR Cluj un jucător în această perioadă de mercato, însă, fotbalistul este la un pas să-i lase pe ardeleni.

CFR Cluj l-a transferat pe Jefte Betancor de la Farul Constanța la începutul lunii iulie, pentru 300.000 de euro, iar acum, potrivit Fanatik, spaniolul ar putea să părăsească trupa din Gruia.

Aceeași sursă a menționat că Jefte se află în negocieri cu Pafos FC, formație cipriotă din primul eșalon. În cazul în care se face transferul, atacantul spaniol ar fi al doilea fotbalist ca valoare de la echipă.

  • Jefte / CFR Cluj

Potrivit Transfermarkt, cota pe piață a lui Jefte este de 1.6 milioane de euro, iar la Pafos FC, Moustapha Name este cotat la 2 milioane, fiind cel mai scump jucător, iar pe locul doi pică Onni Valakari cu 1.5 milioane de euro, mai puțin decât spaniolul de la CFR.

La CFR Cluj, Jefte a bifat șase apariții în această stagiune a Superligii și a înscris un singur gol, în victoria cu 4-0 în fața lui FC Voluntari din prima etapă.

În Conference League, atacantul a evoluat în toate partidele și a reușit să se impună pe tabelă de două ori, în victoria cu 1-0 în fața lui Soligorsk și în primul tur preliminar al competiției cu Inter Escaldes, când a și pasat decisiv.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!